Materiale informative privind faptele de corupție și cum pot fi sesizate acestea pentru a putea fi probate, iar cei vinovați să ajungă în spatele gratiilor, au fost distribuite, luni, șoferilor care așteptau să treacă prin Vama Siret, în cadrul unei campanii intitulate „Săptămâna anticorupție la frontiere” sub deviza „Pe aici corupția nu trece!”. Scopul acestei campanii este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora. Cu aceeași ocazie, la sediulPunctului de Trecere a Frontierei Siret a avut loc lansarea oficială a campaniei, care va continua până pe 9 decembrie, cu acțiuni de promovare a Direcției Generale Anticorupție și a modului facil în care se pot depune sesizări privind posibile fapte de corupție.
La întâlnirea din Vama Siret au participat 15 reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și peste 30 de voluntari – elevi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și studenți din cadrul unor organizații non-guvernamentale.
Campanie DGA
Mesaje anticorupție, răspândite în Vama Siret






