Mesaj de Dragobete

În ultimii ani, mai precis în ultimii trecuți de la revoluție, ne-am aruncat întotdeauna după lucrurile venite din afară. După jumătate de secol de comunism, timp în care ne uitam cu jind după gardul național, sau pe puținele canale de TV străine pe care le prindeam, cu dorința de a avea ceea ce alții aveau și își permiteau cu vârf și îndesat, iată că acum acceptăm aproape tot din afară, cu o obstinență și cu o automulțumire care ne împiedică să vedem cu adevărat ambele fețe ale aceleiași realități. Înainte de 1990, românii își doreau un televizor color, un video player, o pereche de jeans și poate, din când în când, o mașină de fabricație străină. Majoritatea trăiau în acest vis zi de zi, fără nici o șansă de a dobândi lucrul mult visat. După decembrie 89, visul a început să prindă contur și să ne dea speranța că într-o bună zi ne vom bucura de binefacerile capitalismului. Așa a început goana după agoniseală, o goană care ne-a transformat, încet, încet, în indivizi mai puțin umani, mai aplecați spre consum și spre satisfacerea unor dorințe din ce în ce mai costisitoare. Un fenomen social normal și de înțeles, mai ales în situația noastră, cei care am fost blocați zeci de ani și asupra cărora s-a pus, de multe ori, stop în calea unor năzuințe personale. Însă perioadele bune ale vieții postdecembrieste nu au fost multe, după un ciclu electoral de stabilitate și de creștere, a venit, inevitabil, varianta destructivă a politicii de dreapta. Dacă după guvernarea CDR-istă s-a mai putut repara câte ceva, integrarea în NATO și finalizarea negocierilor de aderare la UE fiind exemple în acest sens ale perioadei de stânga Ion Iliescu – Adrian Năstase, după această Alianță D.A. PNL – PD, construită în jurul lui Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, se pare că va fi mult mai greu de reparat. Vă spun din perspectiva unui om care trăiește patru zile, de luni până joi, la Bruxelles sau Strasbourg și care revine în fiecare săptămână acasă, în România. Și care se întâlnește cu diferiți oameni din diferite țări europene și care, atât cât le permite gradul lor de informare, sunt sceptici în ceea ce privește viitorul nostru. Mulți spun că ceea ce face guvernul și președintele țării nu s-a mai întâlnit în istoria europeană, practic am ajuns în situația în care ne-am tăiat singuri craca de sub picioare, datorită unor ambiții personale, datorită nepriceperii în a duce România înainte și datorită obsesiei pe care portocaliii au dobândit-o fata de PSD. Ce mai așteptăm în această situație? Din afara țării nu are cum să vină un ajutor nesperat și în nici un caz gratuit. Am văzut și în trecut, vedem și în prezent. Sărbătoarea noastră națională a iubirii, din 24 februarie, aproape că a intrat în uitarea colectivă de când Valentine’s Day a fost importat și adoptat fără nici un regret, iar exemplele de substituire ale unui produs sau ale unei valori românești cu una corespondentă din străinătate, pot continua mult și bine. Așa că, închei acest mesaj de Dragobete, spunându-le domnilor Băsescu, Tăriceanu, Boc, Blaga, Orban și ceilalți: Iubiți România! Pentru că eu o iubesc, mă întorc întotdeauna cu drag acasă și îmi doresc din tot sufletul să aibă un viitor mai bun.