Declarație

Mesaj al deputatului Maricela Cobuz de Ziua internațională împotriva exploatării prin muncă a copiilor



Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a atras atenția, ieri, cu privire la necesitatea monitorizării copiilor care sunt exploatați prin muncă. Maricela Cobuz a amintit că pe 12 iunie este marcată Ziua internațională împotriva exploatării prin muncă a copiilor, tema din acest an fiind ”Protejarea copiilor de exploatarea prin muncă, în zonele afectate de conflicte și dezastre”. „În această zi trebuie să atragem atenția asupra necesității monitorizării permanente a situației copiilor exploatați prin muncă și asupra protejării copiilor prin programele de protecție socială și educație școlară”, a declarat parlamentarul sucevean. Maricela Cobuz a arătat că în întreaga lume, aproximativ 215 milioane de copii sunt exploatați prin muncă, acestora fiindu-le luat „dreptul la educație și timpul de a se bucura de copilărie”. Deputatul PSD de Suceava a mai adăugat că mai mult de o jumătate dintre aceștia sunt folosiți pentru munci grele sau lucrează în medii periculoase și o mare parte a lor sunt supuși la o formă de muncă forțată, activități ilicite, inclusiv în traficul de droguri și cerșit.



Recomandări

Au început înscrierile la cea de-a V-a ediție a taberei de vară pentru copii și tineri „Temerari pe drumul cunoașterii”, de la Dorna Arini

Au început înscrierile la cea de-a V-a ediție a taberei de vară pentru copii și tineri „Temerari pe drumul cunoașterii”, de la Dorna Arini
Au început înscrierile la cea de-a V-a ediție a taberei de vară pentru copii și tineri „Temerari pe drumul cunoașterii”, de la Dorna Arini

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale