Persoanele vârstnice care merg pe jos circa o oră în fiecare zi prezintă un risc scăzut de a fi deprimați, de a dezvolta boli ale inimii, hipertensiune sau artroză, au nevoie de mai puține medicamente și își prelungesc viața, conform unui studiu publicat în revista Preventive medicine, citat de AFP.
Cercetarea a fost desfășurată pe parcursul a doi ani de către o echipă de cercetători de la Universitatea Sacré Coeur din Roma și de la Universitatea din Florida, având drept subiecți 248 de italieni dintr-o comunitate montană, cu o vârstă medie de 85,9 ani.
În timpul cercetării, 12% dintre subiecți au decedat, dar rata mortalității a fost mult mai scăzută în rândul celor care mergeau pe jos circa o oră pe zi.
Aceștia, pentru care rata administrării de medicamente era de asemenea mai scăzută, au prezentat mai puține riscuri de a fi deprimați, de a se îmbolnăvi de boli ale inimii, hipertensiune sau artroză.