Studiu

Mersul pe jos, benefic împotriva cancerului de prostată și a răcelii

O plimbare zilnică scade riscul de apariție a cancerului de prostată și a răcelii, potrivit unui studiu recent publicat în revista Urology, informează dailymail.co.uk.
Aproximativ două treimi dintre bărbații care merg pe jos între trei și șase ore pe săptămână sunt mai puțin predispuși să fie diagnosticați cu cancer la prostată, comparativ cu bărbații care au un regim de viață sedentar.
Potrivit aceluiași studiu, bărbații care merg pe jos între o oră și trei ore pe săptămână sunt cu 86% mai puțin predispuși să sufere de o formă agresivă cu o evoluție rapidă a acestei maladii.
Studii precedente au dovedit că exercițiile fizice scad concentrația de testosteron și a altor hormoni din sânge, care sunt asociați cu creșterea tumorilor de prostată.
Sportul contribuie, totodată, la stimularea sistemului imunitar și la reducerea riscului de apariție a cancerului.
Cercetătorii de la American College of Sports Medicine au descoperit că persoanele care fac sport timp de 45 de minute de patru ori pe săptămână își iau cu până la 50% mai puține zile de concediu medical în sezonul de iarnă, în comparație cu persoanele care nu fac sport.
David Nieman, specialist în medicină sportivă la Appalachian State University din statul american Carolina de Nord, a declarat: „Reducerea numărului de îmbolnăviri în sezonul de iarnă cu ajutorul sportului depășește orice efect benefic ce poate fi oferit de medicamente, iar mersul pe jos este cel mai bun lucru de făcut în acest anotimp”.
Practicarea unor exerciții fizice atunci când o persoană este răcită ar putea să o ajute pe aceasta să se însănătoșească mai repede. David Niemen recomandă totuși ca atunci când o persoană prezintă simptome gripale, ar fi indicat să se renunțe pentru câteva săptămâni la activitățile sportive.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit pentru folosirea celei mai precise metode de diagnostic a cancerului de prostată

Șef de lucrări dr. Mihai Guțu, coordonatorul Laboratorului de medicină nucleară
Șef de lucrări dr. Mihai Guțu, coordonatorul Laboratorului de medicină nucleară

Omnia Centrum a împlinit 10 ani de performanță, dedicație și evoluție, împreună cu fiecare client, prieten, partener