Cancelarul german Angela Merkel le-a mulțumit ieri, la Congresul PPE, președintelui Traian Băsescu și lui Vasile Blaga că au permis reuniunea PPE la București și a arătat că acesta este un semnal că peste tot în Europa democrația are câștig de cauză și că principiile democrației sunt respectate.
„Dragă Traian Băsescu, dragă Vasile Blaga și dragă Kelemen Hunor, mulțumim că ne-ați permis să ne reunim astăzi la București, mulțumim că ne-ați primit aici pentru a da un semnal că peste tot în Europa democrația are câștig de cauză și că principiile democrației sunt respectate și noi ne vom asigura de acest lucru”, a spus Merkel.
În discursul său, Angela Merkel a menționat realizările pe care le-au avut unele țări, inclusiv țara gazdă, arătând că președintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acțiunile sale nu au fost întotdeauna populare.
„Președintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acțiunile sale nu au fost întotdeauna populare, așadar trebuie să fim uniți pentru viitor, pentru că o relație de prietenie veritabilă se cunoaște în perioada de criză”, a mai spus Merkel.