Mergem înainte!

În preajma despărțirii de 2016 am încercat o repede ochire printre filele altor finaluri de an găzduite în acest colț de pagină. Ce scriam atunci, ce nădejdi s-au împlinit, care-s dezamăgirile, cât de îndreptățite ne-au fost așteptările?
– 2008: „Dincolo de ghirlandele luminoase și de brazii împodobiți cu dichis din centrul orașelor, dincolo de spectaculosul focurilor de artificii și de animația stereotipă a concertelor oferite pe bandă rulantă onor poporănilor, sosirea lui 2008 îngăduie și mai multe speranțe, și mai multe îngrijorări decât răposatul 2007. O clasă politică mai onestă (mă îndoiesc c-o vom avea și după a șaptea rafală de uninominale!) și le-ar putea trece într-un unic program prioritar, transpartinic, dezideologizat, care, însă, va rămâne fata morgana atâta vreme cât energiile se consumă în aiuristice lupte între persoane și palate.” Cum bine se vede, starea de etern război caracterizează în continuare viața politică românească, ba chiar în ultimul an s-a acutizat până la excesul excesului!
– 2009: La sfârșit de an reproduceam dintr-o gazetă detalii ale petrecerii pe care miliardarul C.B. a dat-o la Sinaia cu prilejul împlinirii vârstei de 39 de ani. Spicuiesc: „Sute de orhidee mov și de trandafiri albi au decorat impunătoarea casă (…) încăperile au fost împodobite în alb și mov, chelnerii fiind obligați să se asorteze. La fiecare masă (80 de invitați, n.n.) au fost în permanență prezenți patru chelneri care, la cea mai mică mișcare a invitaților, umpleau paharele. S-a băut numai șampanie Cristal, care costă 400 de euro sticla, și Moët Rose. Soția sărbătoritului a schimbat, pe parcursul serii, trei ținute: Saab, Versace și Valentino. Punctul culminant a fost focul de artificii realizat de o firmă din Franța, care a costat 9.000 de euro. Numai Adi Minune a câștigat, la un singur cântec, aproximativ 1.000 de euro (…). Vila este estimată la aprox. 10 milioane de euro. Miliardarul și-a amenajat, la etajul I al somptuoasei case, o piscină imensă, cu saună și solar (…). Tot la etajul I este amplasată și o sală de biliard, cu mese pentru profesioniști, făcute de comandă în SUA”… etc., etc. Distracția a costat, în total, cât leafa pe o lună a 2.000 de funcționari publici. Mă întreb ce mai face marele milionar. O fi avut de a face, între timp, cu oștenii anticorupției? Probabil că nu.
– 2010: „Când anul se înnoiește, e vremea bilanțurilor. În funcție de trăirile fiecăruia, anul ce s-a dus este considerat fie rodnic și dătător de speranțe, fie trăit degeaba, fie și mai rău, adică purtător de nefericire și belele. Și pentru unii, și pentru ceilalți, aceeași cataplasmă: nădejdea, înscrisă în orizontul incert al așteptării. Conștient ori nu, fiecare dintre noi așteptăm ceva. Paler spunea că «Așteptarea are valoare câtă vreme aștepți să se întâmple ceva, câtă vreme îți poți închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic. A aștepta așteptarea e moarte»”. Și în anul de grație 2017, tot asta ne-a rămas: așteptarea.
– 2012: „Dacă prin vot s-ar putea schimba ceva, n-am fi lăsați niciodatăsă votăm” – formidabil rezonează azi, în România, spusele lui Mark Twain! „Adevărul adevărat este că votul în sine, unanim fetișizat, nu-i decât prefața unei lucrări cu destule necunoscute. El nu rezolvă, ci doar creditează speranțe. Schimbările încep (sau nu) de la vot încolo, cetățeanul n-are cum să le mai determine cursul: nici nu poate da înapoi, nici acționa înainte (n.n.: nu întâmplător româna este singura limbă în care „înainte” înseamnă și… înapoi –vezi „înainte era mai bine”). Buletinul scăpat în urnă e-o investiție parafată: dacă-i plasată chibzuit, rodește, dacă-i simplă aventură, aduce falimentul. Românii sunt obligați să creadă în impresionanta investiție de la 9 decembrie 2012 (se poate citi și 11 decembrie 2016) – de fapt, altceva nici nu le-a mai rămas.”
– 2013: „În 20 de ani de hărmălaie politică românească am izbutit să strâmbăm, dacă nu chiar să ciobim oglinda, așa că greu se mai vede chipul cel adevărat al țării, mai ales din pricina îngroșării peste măsură a ridurilor. Cum-necum, s-a adunat un zăcământ de ură în stare gemă, cea mai întristătoare rămânând ura față de noi înșine!” Și, evident, până azi nu s-a schimbat nimic!
– 2015: „Sosirea lui 2016 va îngădui mai multe speranțe, dar și mai multe îngrijorări decât răposatul 2015.” Iar noi, acum, să credem într-un 2017 mai altfel, mai prietenos, mai cinstit și mai generos cu românii și România? Păi, cum altfel? Avem la îndemână rețeta fotbaliștilor: fie 3-0, fie 0-3, „mergem înainte!”