După șase luni de kinetoterapie, Oana – Elena Cojocari, din localitatea Sf. Ilie, comuna Șcheia, în vârstă de 16 ani, care suferă de tetrapareză spastică, a reușit să meargă singură cu ajutorul unui cadrul metalic, să facă primii pași, după ce în toți anii din urmă a stat țintuită într-un scaun cu rotile.
„Minunea” sau primul pas spre normalitate pentru Oana – Elena Cojocari s-a făcut cu ajutorul profesorului Mihai Constantinescu, licențiat în kinetoterapie. Acesta s-a hotărât să-i ofere adolescentei servicii gratuite de kinetoterapie și consiliere atât la domiciliu, cât și la cabinetul particular, după ce a citit, anul trecut, în luna iulie, în Monitorul de Suceava, povestea impresionantă a adolescentei: „De 15 ani suferă de tetrapareză spastică și este țintuită într-un scaun cu rotile”.
De la speranță, la certitudine: primii pași
Mama Oanei, Nicoleta Cojocari, ne-a povestit ieri, când am revenit să vedem cum se simte fiica ei, că profesorul Mihai Constantinescu a venit acasă la ea chiar în ziua în care a fost publicat materialul, pe 11 iulie 2012, pentru a o cunoaște pe Oana.
„Atunci a examinat-o pe Oana și i-a promis că, atâta timp cât îi va permite timpul și sănătatea, o va ajuta. A făcut prima ședință de kinetoterapie aici, acasă la noi, iar apoi am fost cu Oana la cabinetul unde lucrează, la Policlinica Cora Med, care nu este departe de noi. Oana era foarte încântată și mult mai optimistă. Credea din tot sufletul că, dacă va fi ajutată de domnul Mihai Constantinescu, va reuși, într-o zi, să facă câțiva pași singură. Minunea s-a întâmplat. Oana face primii pași ajutată de un cadru metalic, ceea ce înseamnă foarte mult pentru ea”, ne-a spus Nicoleta Cojocari.
„Orice se poate rezolva. Nu sută la sută, dar se pot face progrese”
Profesorul Mihai Constantinescu și-a amintit că după ce a consultat-o prima dată pe Oana rămânea ca și ea să fie de acord să lucreze cu el, să accepte să se apuce de lucru. „Am vorbit, i-am explicat că rezultatele nu vin rapid, cum se așteaptă toată lumea, peste noapte, ci este o muncă grea, care se desfășoară pe durată lungă, dar vor fi și rezultate. Sunt foarte mulți copii care au astfel de afecțiuni. Din lipsa informație, din neștiință, copiii ajung să crească așa, cu boala, și părinții să spună că nu se mai poate face nimic. Mereu se poate face ceva. Orice se poate rezolva. Nu sută la sută, dar se pot face progrese”, ne-a spus kinetoterapeutul Oanei.
El a mai adăugat că suferința Oanei este de fapt „incapacitatea noastră de a accepta și de a gestiona corect o astfel de situație”.
Fata ar avea nevoie de o examinare neurologică la o clinică de specialitate, într-un centru universitar, pentru a se cunoaște mai multe date despre cauzele acestei boli.
Oana este „pacientul meu de suflet”
„Eu am plecat de la zero, cum se zice, fără să aflu din actele medicale ale Oanei prea multe. Însă, indiferent de ce îmi va spune un medic neurolog, ortoped, datoria mea este să merg mai departe. Chiar dacă medicul îmi spune că nu sunt șanse sută la sută de vindecare, eu trebuie să merg mai departe. Să fac tot ce se poate. Acum ea face pași chinuiți, dar are o motivație. Este o motivație intrinsecă. Pleacă din interior. Cel mai important lucru pentru mine este că am început să comunicăm, are încredere în mine și vorbim deschis. Este pacientul meu de suflet, este ca fiica mea, ca sora mea și vin aici pentru sufletul ei. Mai am o fetiță cu care lucrez, care nu a mers niciodată și acum merge. Mai sunt exemple. Sperăm să fie bine”, a completat profesorul Constantinescu.
Destăinuire
„De când am început să lucrez cu copii, cu oameni bolnavi, pentru că n-am făcut asta toată viața, am început să văd altfel lumea și să cred în Dumnezeu. M-am schimbat mult. Încerc, nu știu dacă reușesc, ca din cât am primit, și am primit mult de la Dumnezeu, să ofer și eu altora, să-i ajut pe alții. Eu așa simt”, a spus Mihai Constantinescu.
„La sfârșitul anului voi vedea viața altfel…, din picioare”
Nicoleta Cojocari ne-a spus că „profesorul îi vorbește fetei despre credință, îi spune că Dumnezeu nu o va lăsa singură la greu. Ea se relaxează și poate face foarte bine gimnastica. Contează foarte mult că este alături de ea. El mereu îi spune că este ca fiica lui, să-l considere un prieten, cu care poate discuta orice. Este foarte greu. Dar va reuși. S-ar putea să fie nevoie și de o operație. Oricum, fata a mai crescut în înălțime, s-a mai dezvoltat și este mai fericită. Are pentru ce să lupte. Când vede că poate să facă câte ceva singură, parcă renaște. A evoluat foarte mult în ultimele șase luni”.
Oana, profund emoționată, ne-a spus: „Chiar și fără operație, la sfârșitul anului eu sper că voi merge singură cu cadru sau cu cârje. Domnul profesor mi-a spus că la sfârșitul anului voi vedea viața altfel…, din picioare”.
„Mă simt mai fericită, mai împlinită”
Schimbarea este imensă, având în vedere că adolescenta avea mereu nevoie de un însoțitor, de cineva care să o ridice din pat, să o așeze în scaunul cu rotile, scaun care i-a devenit prieten și dușman în același timp. Cu toate că rămâne dependentă de mama ei, care-i este cel mai bun prieten, „îngerul păzitor”, Oana se poate ridica singură din pat sau din scaunul cu rotile și poate să simtă într-un fel pământul sub picioare.
Toate aceste mișcări le face sub supravegherea mamei, a unui membru din familie sau a profesorului kinetoterapeut. „Mă simt mai fericită, mai împlinită. Drumul este lung, dar voi reuși. Am încredere”, a spus Oana.
Mama, bonă… cu diplomă
Mama Oanei s-a înscris la o „școală de bone”. Se gândește la momentul în care Oana se va simți mai bine și va dori să fie independentă. Atunci ar putea să-și găsească un loc de muncă, având doar 38 de ani. „Sunt cursuri și diplome recunoscute de Uniunea Europeană, organizate de Protecția Copilului Suceava. Poate îmi voi găsi un loc de muncă. În plus, am «școala vieții», cei 15 ani pe care i-am petrecut alături de fiica mea, exercițiile de kinetoterapie, după indicațiile profesorului, masajele și tot ce am învățat despre boala ei, cred că am un avantaj în a-mi găsi un loc de muncă. Dacă am făcut față acestor provocări, sigur mă voi putea descurca îngrijind și alți copii”, ne-a spus Nicoleta Cojocari.
