MERGE ȘI-AȘA?

Există o singură explicație logică pentru acest nenorocit de 2-2 cu Bulgaria: fotbaliștii Naționalei noastre au colaborat cu Securitatea și, fiind șantajați de Stoicikov, au fost nevoiți să accepte egalul. Așa că demersul dlui Băsescu privind deschiderea dosarelor sportivilor (o mare gogomănie: poate dăm și peste – fabulez prăpăstios, evident -angajamentul Nadiei Comăneci; ce ne-om face atunci?) apare ca legitim și necesar. Lăsând gluma (amară) să recunoaștem că am pierdut cele două puncte cât se poate de… românește – adică, ne ducând cum se cuvine treaba până la capăt. Ostenim ușor. Începem bine, „en fanfare”, ne luăm angajamentul, trântim declarații gongorice, presa ne ține isonul, tonusul nației se inflamează, dăm două goluri faine de tot și, fleoșc, doborâm donița cu copita în final! Dincolo de erorile selecționerului (puține, dar venite la țanc), de greșelile individuale (și ele puține, dar hotărâtoare), de alte posibile explicații, realitatea ne obligă să luăm în considerare, barem în ceasul al doisprezecelea, cauza cauzelor: mentalitatea. Neamțul joacă până crapă, indiferent de scor și minut. Românul, după ce își concretizează sclipitor reala superioritate, cugetă potrivit patentului național: „merge și-așa, ajunge atât.” Pițurcă scoate un mijlocaș și bagă un fundaș speriat. De ce? Dominam clar. Se mai putea înscrie. Aveam toate atuu-urile în mână. Adversarul merita o cât mai umilitoare corecție la scor, fiindcă se comportase, înaintea jocului, de-a dreptul mârlănește. Pe lângă Stoicikov, bădăranii noștri de tip Becali sunt dulci îngerași. Doar MM Stoica l-ar putea întrece pe bulgar în stupiditate agresivă, numai că, ținut departe de gazon, MM dă semne de (târzie) îndreptare. Oricum, ambii fac parte din aceeași familie de spirite, dacă „spirit” nu-i prea mult spus. Revenind la meci: Pițurcă a avut reală inspirație când l-a convocat pe uitatul Roșu, care înoată undeva, printr-o ligă secundă, și a greșit flagrant titularizându-1 pe Lobonț, care nu degeaba a făcut tușă la Ajax și face la Fiorentina. Acest băiat, inimos și serios de felul lui, n-a probat niciodată elasticitatea viguroasă proprie marilor portari. Lasă senzația rigidității, a meseriei practicată cu sârg, dar fără scânteia talentului. Sâmbătă, boxa mingi ușoare de parcă se apăra de muște – și am încasat un gol. Un gol ce ne-a rășluit două puncte la început de drum. Am ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2004 după un debut spectaculos: 3-0 cu Bosnia-Herzegovina în deplasare. În 2006, din nou ratare, după un început bun: 2-1 cu Finlanda. (De altfel, din 1992 încoace, am pășit în calificări numai cu dreptul.) Ce-o să fie acum, când am pornit-o atât de câș, cu stângul? Mai putem răbda încă o necalificare pițurciană? Parcurgând comentariile trimise prin internet de cititorii presei sportive, constați că, aproape în unanimitate, se cere demisia lui Pițurcă. Probabil că-i într-adevăr necesară. Numai că, la vreme de secetă, e bună și ploaia cu piatră: avem pe cine pune în loc? Există un singur nume etern și unanim necontestat: Mircea Lucescu. Din nefericire, intangibil. Și atunci? Aducem antrenor străin la Națională? Pare o soluție pe cât de umilitoare pentru orgoliul nației, pe atât de necesară. Ia să vedem, Stoicikov n-ar fi interesat?