Procesul autorului dublului asasinat de la Siret a început de câteva luni la Cernăuți, iar Vasile Hrițcu, valutistul din Siret ale cărui soție și fiică au fost executate în stil mafiot, nu a lipsit de la nici un termen, sperând că ucraineanul care le-a împușcat în cap pe Carmen (39 de ani) și Raluca Hrițcu (6 ani) nu va mai ieși niciodată din spatele gratiilor.
„Am fost de vreo cinci-șase ori până acum la proces. Ultima oară a fost chiar marți (n.r. – 28 februarie a.c.). Am un avocat și un translator care mă ajută la proces”, mărturisește Vasile Hrițcu.
Avocatul, un cetățean ucrainean, nu i-a cerut nici un ban până în prezent lui Vasile Hrițcu, marcat de drama prin care au trecut acesta și fiul său minor. Acesta din urmă este acum la liceu, în clasa a XII-a, și și-a însoțit tatăl la proces, de câteva ori.
„Învață bine, e cuminte. Sunt mulțumit de el”, își privește fiul cu drag bărbatul a cărui viață a luat o turnură tragică pe 17 februarie 2010, când și-a găsit soția și fiica împușcate în cap în propriul apartament.
Îndată se împlinesc doi ani de la nenorocirea care s-a abătut asupra familiei Hrițcu și care a șocat o țară întreagă.
„Nu pare să aibă remușcări. Își ferește privirea de a mea”
Valutistul locuiește împreună cu băiatul său tot în apartamentul în care au avut loc crimele. Nici acum, la aproape doi ani de atunci, nu are răspunsuri la multe întrebări.
E mulțumit însă de faptul că nu a fost abandonat de anchetatorii suceveni după ce-au trimis dosarul la Cernăuți și simte că este sprijinit chiar de autoritățile ucrainene.
„Au convins mai mulți martori să meargă la proces la Cernăuți și chiar au trimis un ofițer de la Investigații Criminale să le explice judecătorilor cum au decurs cercetările. La Cernăuți, procesul meu este judecat de trei judecători, iar termenele sunt destul de apropiate, spre deosebire de celelalte procese. Nici ei (n.r. – judecătorii din Cernăuți) nu au mai avut astfel de cazuri”, continuă Vasile Hrițcu.
La câteva termene a fost însoțit chiar de socrii săi. Bătrânii au stat la câțiva metri de Leonid Zaporozhets (51 de ani), bestia care le-au ucis fata și nepoțica.
„Nu pare să aibă remușcări. Își ferește privirea de a mea. Susține că e nevinovat, deși probele trimise de anchetatorii români sunt de necontestat. Au fost martori ucraineni care au povestit că l-au văzut înaintea crimelor că avea o armă la el, martori care au spus că după ce s-a întors din România avea bani mulți. Am înțeles că are și el copii, dar din partea lui nu a venit nimeni până acum la procese”, mărturisește Vasile Hrițcu.
Scenariul crimelor terifiante
Autorul dublului asasinat de la Siret a intrat fraudulos în România, cu o zi-două înainte de a comite monstruoasele fapte.
Din scenariul conturat de anchetatori, ucraineanul a aflat că Vasile Hrițcu se ocupă cu schimbul de valută și s-a dus la apartamentul acestuia, pentru a-l jefui.
Întâmplarea face ca Vasile Hrițcu să fie în acele momente plecat la Suceava, pentru un consult la medic cu băiatul său.
Valutistul spune că plecarea la Suceava nu era programată și a apărut cu puțin timp înainte, astfel încât asasinul nu avea de unde să știe că nu e acasă. În apartamentul familiei Hrițcu se aflau în acea după-amiază doar soția valutistului și fetița lor.
Vasile Hrițcu povestește că a fost sunat pe telefonul mobil de soția sa și nu a înțeles decât că sunt două persoane la ușă, ucraineni, interesate să schimbe valută. Apoi, telefonul s-a întrerupt brusc.
Grăbindu-se să intre la medic, nu a dat prea multă importanță incidentului, bănuind că s-a descărcat telefonul soției.
A revenit, ulterior, cu un telefon, însă nu i-a mai răspuns. A sunat și fiul său, însă, la fel. Nu răspundea.
“Când am venit acasă, am sunat la interfon. «Nu răspunde, dă telefon. Nu răspunde». Băiatul: «Tată, s-a întâmplat ceva. Sună la vecina». Am intrat repede, două trepte și m-am uitat în sus, spre apartamentul meu. Era ușa întredeschisă, se vedea lumina din hol”, povestea Vasile Hrițcu la scurt timp după tragedie.
În hol a dat peste cadavrul soției sale, care era lângă aspiratorul pornit. A crezut, inițial, că femeii i se făcuse rău, de la hipertensiune, însă imediat a văzut găurile de la cap și tuburile de cartuș goale: “Băiatul a luat-o înainte. Striga Raluca, Raluca… «Tată, și Raluca e moartă»… A luat fetița în brațe să-i facă respirație gură la gură… Am luat-o și eu în brațe, era ca o păpușă… rece era”.
Amprentele și ADN-ul ucraineanului, peste tot prin apartamentul victimelor
Leonid Zaporozhets neagă că ar fi implicat în monstruoasele crime, deși amprentele sale au fost găsite peste tot prin apartamentul familiei Hrițcu, iar probele ADN prelevate de pe soneria de la ușa de la intrare, de pe aspirator, de pe cartușe, inclusiv de pe perna prin care a fost împușcată fetița de 6 anișori indică clar că ucraineanul este autorul.
La audierile care au avut loc la câteva luni de la crime, la Cernăuți, prin comisie rogatorie, ucraineanul a declarat că era atât de beat când a intrat în România, că nu își mai amintește nimic. Doar că s-a urcat într-un microbuz cu gândul de a ajunge în Italia și s-a trezit în Burdujeni.
A fost prins la două zile de la dublul asasinat de la Siret, într-un motel din apropierea Gării Burdujeni.
Polițiștii nu știau atunci că au pus mâna pe cel mai căutat criminal al momentului și l-au extrădat ucrainenilor, acuzându-l doar de trecere frauduloasă a frontierei.
Norocul anchetatorilor români a fost acela că înainte de a-l expedia conaționalilor săi l-au amprentat, fotografiat și, cel mai important, i-au luat mostre ADN.
Câteva zile mai târziu, aveau să vină de la București și rezultatele probelor ADN. Erau identice cu profilul genetic al lui Leonid Zaporozhets.
Ulterior, în timpul anchetei, au fost identificați numeroși martori care susțin că l-au văzut pe ucrainean în mai multe locații din orașul Siret, în ziua crimei și chiar cu o zi înainte.
Anchetatorii au precizat că din apartamentul familiei Hrițcu au fost furați 13.000 de euro, 2000 de dolari și 500 de lei.
Arma crimei nu a fost găsită nici până în ziua de astăzi.






