Zeci de elevi din județul Suceava merg zilnic câteva ore bune pe jos pentru a ajunge și a se întoarce de la școală. Unii elevi din satele și cătunele izolate ale județului, îndeosebi cei din zona montană, au de mers până la 12 kilometri pe jos până la școală și înapoi, distanță pe care o fac „la pas” în aproximativ patru ore, și asta în fiecare zi. Deși în cele mai multe dintre comunele din care provin acești elevi există microbuze școlare care-i transportă zilnic pe elevi, din cauza drumurilor pe care accesul auto este imposibil, unii școlari sunt nevoiți să meargă la ore pe jos.
Aproximativ 30 de elevi din cătunul Ghicea, din comuna Ulma, merg 12 kilometri pe jos pentru a ajunge și a se întoarce de la școala din Lupcina. Sunt elevi de școală gimnazială și pleacă de acasă cu noaptea în cap pentru a ajunge la școală la ora 9. De la 9 și până la orele 14:00 sau 15:00 sunt la cursuri, după care se pornesc spre casă, șase kilometri pe jos. Înapoi acasă ajung după –amiază târziu, pe la orele 17:00 sau chiar mai târziu.
Primarul comunei Ulma, Mircea Ihnatiuc, a precizat că „în comună există un singur microbuz școlar și nu facem față să-i transportăm pe toți elevii. Cu o singură mașină transportăm zilnic, în câteva curse, mai mult de 50 de elevi de la Costileva, Nisipitu”. Primarul Ihnatiuc a spus că și dintre elevii care merg cu microbuzul până la școală sunt copii care au de parcurs câte doi-trei kilometri pe jos până ce ajung la drumul principal, unde sunt preluați de microbuz și transportați de acolo până la unitatea de învățământ.
Primarul Mircea Ihnatiuc a spus că „și microbuzul face probleme, nu știu cât o să ne mai țină. Drumurile sunt proaste și mașina se strică. Acum câteva luni au picat injectoarele și am plătit 9.000 de lei înlocuirea lor”.
Un singur microbuz școlar, pentru elevi din șase sate
Și la Izvoarele Sucevei, unii elevi din clasele gimnaziale au de mers câte aproximativ zece kilometri pe jos, în fiecare zi, pentru a fi prezenți la orele de curs.
În comuna Mușenița, elevii nu au de parcurs distanțe așa de mari pe jos pentru a ajunge la școală. Elevii de aici au de mers până la un kilometru pe jos, până ce ies la drumul principal, de unde îi preia microbuzul, însă primarul Filip Niculaev a spus că „un singur microbuz acoperă șase sate și transportă în fiecare zi aproape 200 de elevi”.
În comună s-au desființat patru unități de învățământ, iar elevii au fost mutați în școlile mai mari, însă primarul Niculaev a spus că „în fiecare lună se consumă aproape 300 de litri de motorină. Cu banii de pe motorină, plus cei necesari pentru reparațiile microbuzului plăteam salariile la profesorii din școlile desființate”. Anul trecut, primăria din Mușenița a plătit 1.300 de lei numai pentru reparația microbuzului școlar pe care îl au în dotare.
80 de microbuze școlare în județ
În județ sunt 80 de microbuze școlare,majoritatea acestora fiind în bună stare de funcționare. Unele unități de învățământ dotate cu microbuz au semnalat o serie de probleme care a putea crea dificultăți în asigurarea transportului în acest an școlar. Potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Suceava înaintat prefectului la începutul acestui an școlar, „unele microbuzele școlare din Coșna și Pleșești au un grad ridicat de uzură, vechime în exploatare și se deteriorează continuu din cauza drumurilor impracticabile parcurse”. Totodată, potrivit aceluiași raport, „un număr mare de elevi din Coșna, Ciocănești, Pleșești, Baineț, Cornu Luncii sunt transportați cu un microbuz, ceea ce face ca o singură mașină să efectueze un număr mare de kilometri zilnic”.
Raportul IȘJ mai arată că la începutul anului școlar, microbuzele din Ciocănești, Ulma și Brodina de Sus prezentau defecțiuni majore sau erau în stare nefuncțională.
Drum lung
Merg pe jos câte patru ore în fiecare zi, pentru a spune „prezent” la școală






