FOTBAL CLUB CETATEA

Merg la Botoșani să câștige



Merg la Botoșani să câștige
Merg la Botoșani să câștige

Un meci de care depinde în mare măsură un întreg sezon. Cam așa poate fi caracterizată partida de astăzi, pe care sucevenii o vor disputa în deplasare cu eterna rivală, FC Botoșani. O victorie ar însemna pentru Cetatea o adevărată gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării, în timp ce o înfrângere ar diminua sensibil șansele ca sucevenii să evolueze și sezonul următor în Liga a II-a. Jocul se anunță unul deosebit de dificil, iar gazdele de azi nu concep decât să se încurce de suceveni, mai ales că în tur au reușit să câștige chiar pe Areni cu 4-2. De altfel, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Mihai Ciobanu, antrenorul celor de la FC Botoșani a declarat că nu-l interesează soarta celor de la Cetatea Suceava și că nu concepe alt rezultat decât victoria. „Îmi doream ca pe banca tehnică a celor de la Cetatea să fie tot Ioan Radu. De când a venit la Suceava, Marian Pană
a metamorfozat jocul adversarilor noștri, dar sper ca în jocul de azi noi să fim câștigători”, a spus Mihai Ciobanu. La rândul lor, sucevenii nu iau în calcul un rezultat negativ și spun că se vor agăța cu disperare de toate șansele pe care le mai au. Ca o noutate trebuie spus că în lotul celor de la Cetatea a revenit Huzuneanu, jucător care în intersezon a încercat să se transfere la Jiul Petroșani. Totuși, prezența sa în teren este incertă, antrenorul Marian Pană neavând la dispoziție decât câteva zile pentru a-i găsi un loc în angrenajul echipei. În altă ordine de idei, trebuie spus că la meciul de la Botoșani, Cetatea va fi încurajată de un numeros grup de susținători. Se estimează că vor face deplasarea pentru partida de azi în jur de 400 de suporteri, plecarea din Suceava fiind programată de la ora 15.00, de la stadionul Areni. Meciul va începe de la ora 17.00, și va fi arbitrat de Florin Ghimbășan, la centru, respectiv Cătălin Guloiu și Vasile Popescu, la margini, în timp ce observator a fost desemnat Virgil Dridea.
Înaintea acestei etape, clasamentul Seriei I din liga secundă arată astfel:
1 Gloria Buzău 25 14 5 6 42-25 47 +11
2 Petrolul 25 13 5 7 39-29 44 +8
3 CS Otopeni 25 12 7 6 31-19 43 +7
4 Dunărea Galați 25 11 9 5 26-20 42 +3
5 Forex 25 12 4 9 30-17 40 +1
6 Dunărea Giurgiu 25 10 9 6 36-21 39 +3
7 FC Brașov 25 10 9 6 33-23 39 +3
8 Delta Tulcea 25 11 6 8 39-35 39 0
9 Sportul Stud. 25 10 9 6 30-32 39 +3
10 FC Botoșani 25 10 5 10 26-28 35 -4
11 Prefab 05 25 9 6 10 28-28 30 -6
12 FC Săcele 25 7 9 9 21-27 30 -9
13 FCM Bacău 25 10 7 8 22-16 29 -2
14 FCM Câmpina 25 7 8 10 22-23 29 -7
15 Cetatea 25 6 6 13 29-37 24 -15
16 FC Snagov 25 5 5 15 19-46 20 -19
17 CF Brăila 25 4 7 14 13-38 19 -17
18 Chimia Brazi 25 4 4 17 22-44 16 -20



Recomandări