La Editura Mănăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apărut la finele lui 2007 volumul 16 din cunoscuta lucrare „Ne vorbește Părintele Cleopa” care cuprinde mai cu seamă convorbiri cu renumitul duhovnic, predici dar și articole sau scrisori.
Inclusiv din punctul de vedere al exprimării literare, Părintele Cleopa are un stil inconfundabil, el împletește umorul popular moldovenesc (plin de bunăvoință dar și un pic hâtru) cu limba vechilor cronicari, retorica frazei are când liricitatea versetelor psalmice, când rafinamentul din Evanghelii.
Cuvântul lui Ilie Cleopa are sonoritățile descrise iar, în esență, în ceea ce transmite, vădește înțelepciune prin aceea că mereu pune la bază Scriptura, Patericul sau Viețile Sfinților. Este impresionant ce memorie avea Părintele Cleopa, evoca în discursurile pe care le ținea îndeosebi serile, lângă chilie, citate întregi, reda date exacte din Biblie sau Viețile Sfinților.
Nouă capitole
Volumul 16 despre care ne-am propus să vă descoperim câte ceva, cuprinde nouă capitole: „Cum să dobândim pacea inimii”, „Minunile Moșului Gheorghe Lazăr”, „Despre paza de primejdii”, „Cuvânt la Pogorârea Duhului Sfânt”, „Convorbiri cu tineri despre curăția în căsătorie”, „Taina Nunții”, „Despre vrednicia preoției și despre osânda preoților care dau Sfintele Taine celor nevrednici”, „Scrisoare către un stareț”, „Scrisoare către un duhovnic” – este așadar, după cum vă puteți da seama și din aceste titluri, o carte ce se adresează deopotrivă mirenilor, monahilor și preoților.
Scrisoarea către un duhovnic a fost adresată Ieromonahului Nifon de la Mănăstirea Cozia, în 1972, cu toate acestea problemele ridicate își păstrează și astăzi actualitatea:
1. În ce condiții este admis din punct de vedere canonic divorțul între doi soți?
Răspunde Părintele Cleopa, citând din Matei (19, 6) „Ceea ce Domnul a unit, omul să nu despartă” – deci căsătoria este indisolubilă. Dar sunt câteva excepții: în caz de adulter sau preacurvie persistentă, apostazia unui soț, intrarea unui soț în monahism, decesul unui soț. Părintele Grigorie Teologul zice: „Nunta întâi este lege, a doua iertare, a treia călcare de lege”. E de la sine înțeles că nunta, cununia în biserică, este actul de existență al unei căsătorii. Din anumite pricini, Biserica admite despărțirea soților doar pentru o vreme. Dar celor divorțați li se recomandă împăcarea și reînnoirea căsătoriei. Dacă un bărbat s-a despărțit de o femeie și între timp s-a căsătorit cu alta, dacă prima soție dorește împăcarea, el este obligat să o primească și să o lase pe ce-a de-a doua, în fața lui Dumnezeu, prima femeie este „soția dreaptă”. Din această cauză, pentru a nu fi mai târziu pricină de sminteală, femeilor le este interzis de a „se duce” după bărbați care și-au lăsat femeile „fără nici o pricină binecuvântată de Biserică!” De asemenea, nici bărbații să nu primească „femei lăsate de alții”.
2. Căsătoria călugărilor și a călugărițelor.
La acest punct, Părintele Cleopa este radical: „A cununa cineva pe călugări sau călugărițe este culmea fărădelegilor!”, deoarece călugării și călugărițele au făcut „juruințe înfricoșătoare în fața lui Dumnezeu”. Dar dacă există dorință sinceră de îndreptare, atunci duhovnicului îi revine sarcina de a salva „ce se mai poate salva” prin canonul cuvenit: „trăirea în curăție, oprirea de la Sfânta Împărtășanie, cu post, cu milostenie și rugăciune”.
3. Preoți de mir sau chiar preoți monahi care dau cu prea mare ușurință dezlegare la Sfânta Împărtășanie: „au ajuns până acolo că dezleagă pe cei ce se păzesc să nu facă copii, ba și pe cei cu avorturi și crime, ucigând prunci. Ba în unele părți ale țării […] au ajuns la culmea nebuniei, că au dat voie să se împărtășească cu Preacuratele Taine și celor ce trăiesc necununați” (această „orbire duhovnicească” este și mai amplu analizată în capitolul „Despre vrednicia preoției…”)
4. Despre creștinii ce nu țin curăția în sfintele posturi și nu postesc. Dacă ocupația lor în societate nu le permite să țină postul atunci acestora li se va da, cu chibzuință, în loc de post „să facă rugăciune, milostenie și alte fapte bune”. Pentru „curăția în posturi” nu există dezlegări. Dar trebuie atenție și în aceste situații deoarece se întâmplă ca doar unul din soți vrea „să țină postul și curăția”. S-a întâmplat ca refuzul unuia să-l ducă pe cel mai slab în credință, la comiterea unor păcate mai grave, adulter sau chiar urgie și mai mare.
Iată ce sfătuiește Părintele Cleopa: „Dacă unul din soți nu vrea […] măcar o măsură de vreme, două-trei săptămâni, să se păzească în curăție, pentru a se putea împărtăși, dacă au alte fapte bune, prin care dovedesc buna lor credință. (…) Și de voie și de nevoie trebuie să alegem păcatul cel mai mic, ca să nu dăm loc la unul mai mare.”
Despre curățenia trupească mai citim și în capitolul în care Ilie Cleopa se adresează tinerilor, unde se analizează cazul celor căsătoriți ce trăiesc în feciorie, care sunt beneficiile acestei jertfe, dar și care sunt și marile primejdii în cazul în care, de asemene, unul din cei doi soți este mai slab din fire. Părintele Cleopa atrage atenția că și atunci când amândoi soții se învoiesc a trăi astfel, ispitele sunt foarte mari, trebuie deasă rugăciune și înfrânare, posturile ținute cu strictețe, cel mai bine reușesc cei care au un regim ca de mănăstire.
Cuvânt la Pogorârea Sfântului Duh
Prin capitolul „Cuvânt la Pogorârea Sfântului Duh” suntem inițiați în pnevmatologie. Părintele Cleopa pătrunde atât de fin și adânc taina Sfântului Duh, încât este dificil de a prezenta în cuvintele noastre, învățăturile transmise. Este un fragment care se citește și se înțelege prin recitire și poate chiar prin explicațiile ce ni le-ar putea oferi numai un teolog.
Dar cum din toate capitolele prezentate, acesta mi se pare cel mai bogat în Duh Sfânt, și cum nu pot cita într-o prezentare de carte pagini întregi, mă voi opri la câteva fraze: „Duhul Sfânt este de o ființă, de o fire, de un scaun, de o voie și de o stăpânire cu Tatăl și cu Fiul.; El are chipul estimei Sale deosebit de al Tatălui și al Fiului după ipostas, nu după ființă. (chipul estimei = modul de a fi) [în afară de limba română, nu cred să existe o altă limbă pământeană care să aibă energia de a numi atât de firesc și cu atâta putere de sugestie, modul de a fi al Lui Dumnezeu, „chipul estimei” sună divin! – n.m.]; Însuși Tatăl are chipul estimei Sale prin nenaștere, iar Fiul are nașterea cea mai înainte de toți vecii din Tatăl, și Duhul se deosebește cu chipul estimei sale prin aceea că El nu are nici nenașterea Tatălui, nici nașterea cea mai presus de vremi a Fiului, ci El cu alt chip de estimă pornește din Tatăl, cu purcederea, cum auziți în Crez: «Care de la Tatăl purcede.»; Auzi ce spune dumnezeiasca Scriptură: «Și întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor.» Auzi: se purta. În alt loc scrie că umbla și în alt loc, în limba siriacă, se zice că clocea deasupra adâncurilor. Sau în altă traducere că încălzea deasupra adâncurilor.”
Pătrundere de taine datorată harului
Părintele Ilie Cleopa avea obiceiul de a se prezenta în fața lumii ca un preot țăran, simplu cioban, însă după vorbă, după port avea multă știință de carte, lecturile și cunoștințele lui teologice erau din cele mai înalte, el vorbea în graiul lui despre Sfântul Duh a cărui pătrundere de taină i se datora harului dar și studiilor dogmatice din „Marele Vasile, Grigorie de Nyssa, dumnezeiescul Efrem Sirul și alții”.
Violeta SAVU (Credința ortodoxă)
Mereu actual, Părintele Cleopa
