După o toamnă cu roade bogate, în care producția de mere din zona Fălticeni s-a dublat față de anul precedent, depozitele producătorilor au devenit neîncăpătoare. În condițiile în care piața românească este liberă și statul nu protejează în nici un fel producția de mere internă, au apărut probleme mari cu desfacerea acestei cantități foarte mari de mere. Și cum depozitarea lor peste iarnă este foarte costisitoare, cinci producători din arealul renumit cândva pentru producția de mere au luat decizia de a se organiza pentru a putea pătrunde cu producția lor însemnată cantitativ pe piața supermarketurilor din România, singura care le poate oferi o vânzare cât de cât constantă a mărfii.
Chiar dacă pretențiile de ambalare a merelor sunt mari și ele se vând în concurență cu cele venite din Polonia, Ungaria sau Italia, unde subvențiile mai mari creează un dezechilibru între prețuri, producătorii din cadrul Cooperativei Agricole ”Livezile” din Fălticeni sunt încrezători în desfacerea produselor prin intermediul comerțului de masă.
Zona pomicolă a Fălticeniului se revigorează în urma investițiilor din ultimii ani
Un lucru cert este faptul că pomicultura este considerată în România un fel de cenușăreasă a Ministerului Agriculturii, în acest domeniu, spre deosebire de cel al viticulturii, reconversia făcându-se doar cu fondurile derizorii ale statului și nicidecum cu fonduri europene. Toate intervențiile făcute în ultimii ani la miniștrii care s-au perindat pe scaunul de conducere al acestui minister au confirmat acest fapt, că pentru statul român pomicultura nu este o prioritate.
Norocul pentru această ramură a venit în zonă odată cu inițiativa mai multor tineri care au lucrat în străinătate, au făcut bani și la întoarcere au înființat plantații pe cont propriu. Unii dintre ei au furat meseria de la cei mai vechi în domeniu sau au asimilat metode moderne. În zona Fălticeni putem vorbi astăzi de circa 300 de hectare de plantații noi de pomi fructiferi. Acest lucru este îmbucurător, chiar dacă acest bazin avea înainte de 1989 o suprafață de pomi de circa 3.000 de hectare, iar astăzi are un total, împreună cu fostele livezi, de aproximativ 700 de hectare. Livezile vechi, care aveau oricum vreo 5-10 ani în 1990, acum au ajuns la vârste de 35-40 de ani și trebuie defrișate, o parte dintre ele fiind desființate de mult, de către proprietarii care au revendicat terenurile. Până în 1989, IAS-ul avea cinci ferme, cu o suprafață de peste 100 de hectare în fiecare fermă, Stațiunea Pomicolă avea 800 de hectare de pomi fructiferi și mai erau trei asociații intercooperatiste, care adunau suprafețe importante de terenuri cu livezi.
Producătorii se confruntă cu mai multe probleme în ceea ce privește producerea mărului
Una dintre problemele mari apărute în ultimii ani o reprezintă lipsa forței de muncă calificate. Mulți dintre oamenii cu experiență care munceau în livezi au plecat la muncă afară și este greu de adus oameni din alte județe, care nu au recoltat niciodată, pentru că asta înseamnă ca o parte din recoltă să fie deteriorată în timpul culesului. În paralel cu acest neajuns, seceta înregistrată în timpul primăverii trecute și în cele două luni de vară-toamnă au afectat într-un anumit grad mărimea mărului.
O altă problemă spinoasă o reprezintă desfacerea, pentru că marfa din import face concurență neloială producătorilor autohtoni din zonă. Mircea Costișevschi, președintele Asociației Pomicole Fălticeni și membru fondator al Cooperativei Agricole ”Livezile”, ne-a declarat nemulțumit: ”O problemă foarte mare o reprezintă desfacerea, pentru că marfa din import face concurență neloială producătorilor autohtoni. Asta se întâmplă din cauza faptului că, de exemplu, în Polonia subvenția este de 400 de euro la hectar, iar statul decontează transportul merelor din țară spre locul de desfacere din țara în care se face exportul. În România subvenția în pomicultură este mai mică chiar decât cea pentru pășune, cu toate că cheltuielile la livezi sunt într-un an între 15.000 și 20.000 de lei pe hectar. Comparativ cu Polonia sau cu alte țări, care au negociat cu adevărat aceste subvenții, subvenția la hectarul de livadă este de 96 de euro pe an, însemnând că nici măcar un tratament nu poți să faci cu banii ăștia, din cele 15-20 de tratamente care trebuie făcute în mod obligatoriu pe an.”
În același timp, în țară intră sute sau mii de tone de mere care nu sunt fiscalizate la graniță. Chiar dacă circulația mărfurilor este liberă în comunitate, unele taxe trebuiesc totuși plătite. Acest lucru ar fi posibil dacă s-ar realiza câteva puncte vamale specializate în legume-fructe, unde aceste taxe ar fi colectate în mod direct. Intrarea acestor cantități uriașe de mere, care fac o concurență neloială mărului românesc, face ca desfacerea să devină o problemă mai mare decât producerea lui.
O atenție deosebită trebuie acordată materialului săditor adus din import
Mircea Costișevschi realizează producție de mere în mai multe corpuri de livadă din apropierea orașului. El cultivă 15 hectare de pomi fructiferi, în ani diferiți de rod, unii cu o viață de 30 de ani urmând a fi defrișați în scurt timp și înlocuiți cu material săditor curat de boli și dăunători. El a atras atenția asupra materialului genetic adus din import: ”Trebuie atenție mare la materialul săditor adus de afară, pentru că în țară a intrat foarte mult material săditor neverificat, cu boli foarte periculoase, cum ar fi Erwinia sau Focul Bacterian, o boală produsă de o bacterie pentru care nu prea sunt tratamente în afară de cupru. O altă boală apărută recent este mana sau Fitoftora, despre a cărei existență nu s-a știut în ultimii zeci de ani de pomicultură. Aceste boli au apărut în ultimii ani odată cu materialul săditor adus din import, când mii de copaci au fost aduși fără a fi verificați, prin tot felul de filiere de comercianți.”
Livezi noi, cu producție superintensivă
În ultimii ani, majoritatea livezilor care s-au înființat sunt cu material săditor din Olanda și Italia, în sistem superintensiv, cu 2.500-3.000 de pomi la hectar.
Pentru Radu Mercore pomicultura a fost o afacere de familie, bunicul său începând munca în livadă în jurul anului 1940, la Rădășeni. El a continuat munca bunicului și a tatălui său, numărându-se astăzi printre fermierii cu plantație modernă de măr, în sistem superintensiv, pornită în urmă cu cinci ani de zile. Cultivă la Dumbrava 20 de hectare de meri, prevăzute cu sistem de irigare prin picurare, producând circa 50-60 de tone de mere la hectar. În cultura superintensivă din această fermă, pomii s-au plantat la circa 1 metru unii de alții, cultivând în acest mod soiuri precum Idared, Jona Gold, Golden, Gala, Velant, Starkinson. Costurile de plantare în sistemul superintensiv sunt mult mai mari, aici intrând o cantitate de 2.500-3.000 de pomi la hectar, în timp ce în sistem intensiv nu se depășesc 1.000 de pomi pe hectar. Un pom de plantat în sistem intensiv ajunge undeva la 10 lei pe bucată, în timp ce pentru celălalt sistem are un preț de circa 5 euro. Avantajele producției superintensive sunt legate de o producție foarte mare pe copac, o culoare frumoasă a mărului din cauza ramurilor mai puține și a expunerii directe către soare, de faptul că se stropesc și se recoltează mult mai ușor.
Vasile Andreș cultivă o suprafață de livadă de 15 hectare în zona ”Vișina” de lângă Fălticeni, împărțită între producție intensivă și superintensivă. Plantațiile de măr sunt făcute cu material genetic românesc și cu pomi aduși din Olanda, pentru suprafețele superintensive. El cultivă Starkinson, Jonagold, Golden și Idared și spune că în ultimii ani s-au plantat suprafețe noi, ceea ce e un lucru foarte bun pentru bazinul Fălticeniului, existând deja cinci făbricuțe pentru prepararea sucurilor de mere, care procesează mărul produs în zonă.
Un an cu producție foarte mare nu aduce implicit un profit pe măsură
Toamna trecută s-au recoltat în medie pe bazin în jur de 30 de tone de mere la hectar, o cantitate în medie dublă față de anul precedent. Aceasta este și cauza pentru care prețurile au fost scăzute, cel puțin mărul de industrie ajungând la 20 de bani pe kg. Radu Mercore ne declara, la începutul iernii: ”Producțiaa fost excelentă, de pe această suprafață am făcut o cantitate de mere undeva la 1.000 de tone, pe care încerc să o desfac în supermarketuri și pe piața autohtonă. Este destul de scump să depozitezi așa un volum de marfă, fiind tot felul de costuri care se adună, de la manipulare la energia consumată. De aceea, anii în care producem o cantitate mai mică de măr, dar cu prețuri mai bune, sunt mai buni decât cei în care se produce foarte mult măr, cu costuri mari la recoltare, de ambalare și depozitare.”
Pătrunderea pe piața supermarketurilor, o soluție salvatoare pentru producători
Pentru a se putea dezvolta și a pătrunde mai ușor pe piața marilor lanțuri de comercializare, cinci producători din zonă s-au asociat în urmă cu cinci ani în Cooperativa Agricolă ”Livezile” Fălticeni, în speranța că vor vinde mai ușor fructele de pe cele 80 de hectare adunate. Astfel organizați, ei au putut accesa fonduri europene în valoare de 500.000 de euro pentru achiziția de utilaje agricole în cadrul unui proiect, în livezile acestora existând astăzi tractoare performante, electrostivuitoare și alte utilaje necesare.
Producția de mere realizată de ei se află de ceva timp pe rafturile supermarketurilor din rețeaua Auchan, ei înțelegând că în primul rând trebuie să ai o marfă de calitate.Toate cheltuielile legate de ambalare, transport, inclusiv procentele care reprezintă coeficientul de risc au dus la realizarea unor cheltuieli de 60-70 de bani pe kilogramul de mere. Dacă livrează merele cu prețul de 1,2-1,5 lei/kg, înseamnă că, de fapt, încasează între 60 și 90 de bani pe kg, un preț care uneori nu acoperă nici pe departe investiția producătorului. Până la această dată a fost vândută circa 20-25% din producția de mere, iar fermierii au speranța că vor reuși să vândă astfel cea mai mare parte din ea.
