MERE ȘI PORTOCALE

Cea mai sigură cale pentru a te feri de deziluzii este… să nu-ți faci iluzii. Din păcate, fantasma iluziei e-nscrisă în gena fiecăruia și face parte din rețeta fericirii alcătuită „din cuțite și pahară”. Fidel Castro a preluat o veche cugetare spaniolă, i-a dat coloratură politică și a preschimbat-o în lozincă: „siempre se puede mas!” (totdeauna se poate mai mult!) – învecinând-o cu fixația lui Ceaușescu „Este loc pentru mai bine!” Sigur că, în veci de veci, se poate mai mult și-i loc pentru mai bine.
Totu-i să nu confunzi dorința, speranța, cu realitatea. După meciul de la Kiev, ne-am pierdut de-a binelea uzul rațiunii. S-au conjugat, atunci, sumedenie de factori favorizanți pentru „Steaua” (începând cu isprăvile de excepție ale lui Dică), dar a contat hotărâtor momentul negru al
ucrainenilor, forma teribil de proastă a adversarului, așezat, în repriza a II-a, și-ntr-o ecuație tactică pe care nu s-a priceput s-o rezolve. De atunci încoace, traversăm o perioadă a iluzionării depline: suntem mari! Pe naiba! Pur și simplu, n-avem cum, când totul, în sport, a ajuns să se exprime în bani! Au fost câteva avertismente severe, începând cu Lyonul, dar semnalul dezmeticirii a sunat abia săptămâna trecută, când am dat-o sonor în bară și la București, și-n Portugalia. Degeaba punem Loganului steluță de Mercedes – tot Logan rămâne!… În meciul cu Sevilla, m-am speriat mai întâi de numele arbitrului: Mayer. Care și-a făcut datoria cinstit și onorabil, numai că, atunci când aud de Mayer, văd albastru. Transmiteam la radio de la Milano, în decembrie 1965, meciul decisiv „Internazionale” – „Dinamo” București: 0-0 până-n minutul 68. Când arbitrul austriac Mayer, speriat de consecințele egalului (s-ar fi calificat „Dinamo”, victorioasă la București
cu 2-1) a inventat un 11 metri, trimițând hoțește mai departe echipa „bicampione del mondo di clubs” și „bicampione d’Europa di clubs”. După care vine alt Mayer (scris Meier), elvețianul din pricina căruia România a ratat calificarea la Euro 2004 (vă amintiți că n-a fluierat sfârșitul meciului până ce n-au înscris danezii!) Acum, în Ghencea, alt Mayer!! Și, pentru a fi tacâmul complet, poftim: observator FIFA la meciul „Dinamo”-„Benfica” va fi măgarul de Urs Meier! Numai că, vedeți Dvs., toate aceste povești cu arbitri, starea terenului, moralul echipei etc. etc. pot fi determinante în stabilirea unui rezultat, dar, de fapt, rămân în planul al doilea al motivației reale. Primează, suverană, valoarea echipierilor, exprimată, întâi de toate, prin calitatea paselor („arată-mi cum pasezi, ca să-ți spun cât fotbal știi”.) Acuratețea pasei cuprinde, în simplitatea ei aparentă,
sumedenie de condiții și rigori, apanaj cert al valorii individuale, dar și al stereotipelor jocului colectiv. Și „Steaua”, și „Dinamo” pasează (prin comparație) prost. De unde, posesie prelungită a adversarului, adică, plus de șansă ofensivă „in nuce”. „Ăștia-s oamenii, cu ăștia defilăm!” – spunea
Baranga. Am mari îndoieli că soluția este importul de fotbaliști de prin cele Americi, câtă vreme portari (să zicem) ar putea viețui și pe la Berheci, Țibana ori Cajvana. N-are cine să-i caute, că-i descopere, să-i promoveze. În toate, trăim din importuri. De asta au ajuns merele mai scumpe
decît portocalele!