Un microbuz căutat de autoritățile din Italia a fost descoperit de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, în noaptea de luni spre marți. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, luni noapte, în jurul orei 01.30, pe pista de ieșire din țară din PTF Siret s-a prezentat la control Oleksandr S., în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter înmatriculat în Polonia.
În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că microbuzul figura ca „bun căutat pentru confiscare”, alerta fiind introdusă de către autoritățile italiene. Conducătorul auto a declarat că a cumpărat microbuzul din Polonia și că nu avea cunoștință că autovehiculul ar face obiectul unei infracțiuni. Comisarul-șef Poroch-Serițan a arătat că polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar microbuzul, evaluat la aproximativ 65.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Poliția de Frontieră
Mercedes Sprinter căutat de autoritățile italiene, depistat în PTF Siret
