Mercedes se întoarece după câțiva zeci de ani inovații în domeniul mașinilor sportive, la începutul unei perioade de glorie în care s-au născut câteva nume de legendă. Noul SLS AMG se înscrie în linia clasicului Gullwing 300 SL, un model fermecător și deopotrivă puternic un adevărată declarație de modă la vremea sa. Supercarul nemților se pregătește să intre și pe piața românească, debutul fiind deocamdată necomunicat însă costurile de achiziție au fost deja publicate. Prețul de lansare în țara noastră este de 177.000 de euro cu TVA, iar cel mai scump model poate ajunge și la peste 225.000 de euro dacă se includ anumite opționale din ofertă. Noua sportivă de top Mercedes încearcă să impună noi standarde în domeniu, nu doar la nivel competitiv ci și tehnologic. SLS AMG va dispune de frâne din carbon cermaic, un șasiu realizat integral din aluminiu, cu o structură avansată care înseamnă nu doar o masă mai ușoară de propulsat ci și o rezistență sporită la impact. Interiorul va îmbrăca forme pur sportive asortate cu materiale fine, inserții din fibră de carbon și ornamente din metal. Dezvoltată împreună cu colegii de la AMG, noua sportivă de top va avea tracțiunea pe puntea spate și un propulsor V8 de 571 de cai putere ce se dezlănțuie la 6.800 rpm. Motorul cu o cilindree de 6.300 cmc este amplasat în spatele axei frontale și va dispune de o cutie automată cu 7 trepte de viteză, botezată SpeedShift, care promite performanțe răsunătoare și un comportament rutier de invidiat. Cu ajutorul unui sistem denumit Race Start, noul model va putea demara de la 0 la 100 de km/h în 3,8 secunde și atinge o viteză maximă de 315 km/h. În echiparea standard noul SLS va include sistemele Thermotronic, funcția de pilot automat cu Speedtronic, sistemul de asistență la parcare, senzori de ploaie și Keyless Go. Bolidul dispune de portiere de tip fluture, cu o deschidere de 70 de grade, și o repartiție aproape perfectă a maselor pe punți de 48% față și 52% spate.