Mercedes prezintă noua generație ML



Mercedes ML
Mercedes ML

Mercedes a fost primul producător european care a lansat un SUV. Apariția lui ML în 1997 a generat o adevărată modă printre creatorii de automobile, modelul fiind întruchiparea mașinii moderne și luxoase, puternice, pretabilă pe orice tip de teren. Astăzi, la 14 ani distanță de la acel moment, își face simțită prezența cea de a treia generație.
Noul Mercedes ML va debuta spre finele acestui an și va avea pentru început trei versiuni: benzină de 306 cai putere și diesel de 204 și 258 de cai putere.
Toate dispun de o cutie automată cu șapte viteze (7G-Tronic Plus) și tracțiune integrală 4MATIC. Unitățile se caracterizează prin reducerea semnificativă a consumului, eficiența fiind dată de tehnologia de injecție, recalibrarea motoarelor dar și de masa redusă a mașinii. Versiunea diesel de 204 CP consumă 6,0 litri/100 km), față de 8,4 litri la vechiul model, iar unitatea de 258 CP consumă mult mai puțin decât modelul anterior, care necesita 8,9 litri/100 km.
Opțional, ML poate fi echipat cu un rezervor de carburant de 93 de litri, care asigură și o autonomie mai mare. Producătorul echipează toate modelele cu pachetul tehnologic BlueEfficiency, sistem stop-start, suspensii de pernă de aer. Unele pot fi comandate cu servodirecție electrică, bare active antiruliu și pneuri cu rezistență redusă la rulare. Coeficientul de aerodinamicitate (Cd) este de 0,32, mai bun decât la modelul precedent (0,34), dar și decât al rivalilor X5 BMW și Porsche Cayenne.
Mercedes-Benz a modificat șasiul, a redus masa mașinii și a îmbunătățit izolarea fonică a cabinei.
Modelul de mijloc din oferta de SUV-uri cu emblema Mercedes-Benz poate avea opțional un pachet numit „On&Offroad”, care reprezintă șase programe de funcții diferite: unul automat, două pentru off-road și trei de drum – „Iarna”, „Sport” și „Trailer”. Șoferul poate selecta setarea folosind un buton situat pe consolă.
Noul ML are în dotare nouă airbaguri, inclusiv unul pentru genunchii șoferului. Cel frontal are două etape de deschidere, iar cel pentru pasageri este dezactivat automat în cazul în care senzorii detectează pe scaun un copil.
Pe partea de design, noul ML își păstrează robustețea, dar apelează la mai mult rafinament. Elementele proaspete ce definesc personalitatea celei de a treia generații sunt orientate spre un aspect luxos, fără a neglija trăsăturile specifice unui Mercedes.


Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML
Mercedes ML