Mercedes E-Klasse are priză la public



Mercedes E-Klasse Sedan
Mercedes E-Klasse Sedan

Mercedes a dat lovitura în clasa medie. O spune și statistica interna care releva faptul că noul E-Klasse a suscitat interesul clienților chiar înainte ca acesta să fie comercializat. Peste 50.000 de comenzi au fost primite pana în prezent la dealerii mărcii premium germane, iar în unele țări unde modelul va sosi mai târziu s-au întocmit deja liste de așteptare pentru sedanul german.
Potrivit unui oficial din departamentul de vânzări, numai în ultima săptămâna din luna martie au fost primite peste 5.000 de comenzi ferme. Mercedes este surprins de numărul mare de cereri în condițiile în care înmatriculările din Europa au scăzut în medie cu peste 40%.
Mai mult decât atât producătorii de mașini premium sunt cei mai afectați pe timp de recesiune, vânzările înregistrând un declin puternic. Noul E-Klasse este excepția care confirma regula, și prima limuzina de peste 40.000 de euro ale cărei vânzări sfidează criza.
Preponderent comenzile sunt orientate către versiunile cu motorizare diesel E200 și E220 CDI, cu un consum mediu declarat de 5 litri la sută de kilometri, propulsoare eficiente și elastice cu un cuplu motor care asigura vigoare și dinamică. Cea mai noua generație E-Klasse a fost lansată de curând și în România, mai precis pe 1 aprilie. Următorul model este E-Klasse Coupé și va fi introdus în Europa pe 9 mai. Tot în acest an va fi comercializată versiunea sportiva AMG iar în toamna Mercedes va dezvălui și versiunea break E-Klasse Estate. În gama își vor face apariția o inedită variantă break-coupe și se zvonește deja apariția unei decapotabile cu pavilion metalic.