Poliția de Frontieră

Mercedes Benz de 30.000 de euro furat din Italia, depistat în Vama Siret



Un autoturism de lux furat din Italia a fost descoperit joi de lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, în aceeași zi în care autoritățile italiene introduseseră alerta de furt. Potrivit comunicatului primit de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, joi, în jurul orelor prânzului, pe pista de ieșire din țară s-a înscris un autoturism marca Mercedes Benz cu numere de înmatriculare italiene, autoturism condus de suceveanul Vasile M., în vârstă de 35 de ani.
În mașină, alături de sucevean, se mai afla un bărbat de 39 de ani, Igor C., cu dublă cetățenie, română și ucraineană. În timpul verificărilor în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia, alerta fiind introdusă de autoritățile italiene cu câteva ore înainte. Cei doi bărbați le-au declarat polițiștilor de frontieră că în timp ce se aflau într-o parcare din orașul Siret au fost abordați de un necunoscut care le-a propus ca în schimbul unei sume de bani să transporte mașina în Ucraina, în vederea unor reparații, neștiind că autoturismul era furat.
În aceste condiții, Mercedesul fabricat în anul 2013, evaluat la aproximativ 30.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuți până la finalizarea cercetărilor, iar cei doi suspecți sunt cercetați sub acuzația de tăinuire.



Recomandări

Un BMW și un Mercedes, cu alerte de căutare din Franța și Italia, ridicate de polițiști în urma unei razii

Un BMW și un Mercedes, cu alerte de căutare din Franța și Italia, ridicate de polițiști în urma unei razii
Un BMW și un Mercedes, cu alerte de căutare din Franța și Italia, ridicate de polițiști în urma unei razii