Mercedes vrea să rămână cel mai influent producător de automobile de nișă din clasa premium. După ce a stabilit noi standarde ale frumuseții cu CLS, marca germană își reafirmă statul de deschizător de drumuri cu viitorul CLS Shooting Brake. Compania germană a anunțat oficial că va introduce în 2012 versiune de serie a conceptului omonim.
Producția va fi asigurată la uzina Sindelfingen, cea mai mare facilitate de producție Mercedes-Benz la nivel global.
Conceptul a fost prezentat în primăvară la Salonul Auto de la Shanghai, din aprilie.
Shooting Brake va fi primul derivat din tulpina celebrului CLS, și în ciuda acestui fapt va fi un model cu statut propriu și o identitate vizuală ușor diferită.
Conceptul vine și cu o serie de elemente originale, o linie arcuită a spatelui și un hayon cu deschidere dublă.
Versiunea de familie CLS, în versiunea concept, este echipată cu o motorizare convențională V6 pe benzină. Unitatea cu o cilindree de 3,5 litri dezvoltă 306 cai putere și un cuplu total de 370 Nm.
Elementele de stil care individualizează conceptul sunt componentele părții frontale, blocurile optice auto-adaptive cu tehnologie LED, grila și spoilerul ce găzduiește două prize de aer.
Interiorul se remarcă prin consola centrală din lemn și elementele luxoase ce ornează bordul, ușile, și scaunele. Toate inserturile din lemn din habitaclu sunt din stejar, la fel ca și podeaua portbagajului.