Mentalități și speranțe

Criza românească e mai cu seamă una morală decât economică. Dacă printr-o minune se vor potoli vânturile cele rele din economie și vor veni vremuri mai bune, România, evoluând pe coordonatele de azi, nu va intra într-un anotimp al încrederii și speranței în mai bine. Corăbiile din faimoasa zicere vor rămâne tot înecate pentru cei mai mulți dintre români. Criza economică are pricini morale în toate țările, pe întreg mapamondul. Oamenii au forțat barierele firii. Conducătorii n-au fost la înălțimea misiei lor. Mulți dintre viețuitorii planetei au pierdut dreapta măsură și și-au îngăduit lucruri care, privite în cheie religioasă, sunt păcate din cele mari, de neiertat, plătite de păcătoși cu gheena iadului.
În România, cu atât mai mult cauzele derivei în care suntem cuprinși au o coloratură morală și sufletească. Plutim fără busolă, și mai cu seamă ne găsim pe punctul de a pierde conștiința de neam și solidaritatea, fără de care o seminție poate dispărea. Simțim zilnic cu tot mai multă tărie că trăim într-o junglă și că trebuie să facem fiecare câte ceva de capul nostru, să nu ne pese de ce se întâmplă în jur, ca să ne salvăm pielea. Neantul e sub noi și ne aflăm literalmente pe buza prăpastiei. Puțin lipsește să ne înghită hăurile. Degringolada morală are rădăcini vechi. Sursa răului se află mai ales în regimul comunist, cel care și-a început istoria cu distrugerea elitelor. E adevărat că la un moment dat trecuta stăpânire și-a dat seama că e condamnată la pieire dacă nu se sprijină pe valori și a purces, după 1965, la recuperarea unora dintre figurile marcante ale intelectualității de altădată și, totodată, a stimulat apariția unei noi falange a intelighenției românești. Nu s-a dansat așa doar o vară, însă revenirea, fie și parțială, la matcă n-a ținut mult. Atunci când corabia a prins a lua apă, regimul ceaușist a declanșat restalinizarea. Selecția cadrelor a reînceput a se face pe criterii de clasă, și de pildă tractoriștii, cu origine muncitorească și de încredere, au fost învestiți să-i conducă, ca în anii ’50, pe învățători, profesori, medici, ingineri etc.
După schimbarea de regim din 1989 nu s-a produs, cum era firesc, o corecție radicală în materie. Scara de valori, fără de care o societate e șubredă, n-a fost repusă în drepturile ei. Dimpotrivă, am asistat la o și mai accentuată debalansare, ca să se ajungă la aspectele grotești și tragice ale prezentului, când destinele țării sunt încredințate nu de puține ori unor semidocți lipsiți de cea mai elementară normă morală. Mentalitatea lor e mai degrabă una de briganzi. Astfel de indivizi adâncesc în fapt criza, inclusiv cea economică, și spulberă speranța în revenirea la cele ale firii. Se cere, așadar, imperios ca soarta țării să fie în răspunderea adevăratelor valori și caractere, atâtea câte mai există în toate generațiile.
Acestea, laolaltă cu toată națiunea, ar putea să schimbe direcția și să creeze condițiile prielnice reînvierii speranței. E vorba de acea stare de spirit ce-i aerul de respirat pentru o comunitate și motorul renașterii atât de dorite. De se va petrece, atunci crizele economice se vor surmonta și poverile lor se vor împărți mai drept. Flacăra speranței abia mai pâlpâie acum. Din fericire, nu s-a stins. S-o proteguim, să-i sporim arderea, punând în primul rând umărul la reîntronarea valorii în România și cultivarea respectului elitelor. Altă cale de izbăvire nu avem.
Grigore ILISEi – ZIARUL LUMINA