Având în vedere că tradiția religioasă grecească de Paște nu este foarte diferită de cea din țara noastră, nu va fi dificil să faceți o trecere către bucate gustoase și alese.
Aglaia Kremezi este o specialistă în gastronomia elenă și autoarea cărții intitulate „Bucătăria grecească și a insulelor grecești”, care vă propune o variantă de meniu pentru masa de Paște.
„În Grecia, această sărbătoare este cea mai importantă de peste an, mai importantă chiar decât Crăciunul”, a spus Kremezi, explicând preocuparea poporului elen pentru mâncarea pregătită cu această ocazie.
Prânzul de Paște, în aer liber.
În Grecia, la fel ca și la noi, oamenii merg la Slujba de Înviere, iar când se întorc mănâncă „magiritsa”, o ciorbă tradițională, făcută din măruntaie de miel. În dimineața de Paște, bărbații se trezesc mai devreme și fac focul pentru că, potrivit tradiției, urmează prepararea mielului pe grătar. Toți membrii familiei se adună în jurul focului, iar în așteptarea cărnii fragede de miel, ciocnesc ouă și mănâncă tot felul de aperitive, pe care le stropesc din plin cu vin și ouzo. Când mielul este gata, toți invitații se așează la masă și iau prânzul în aer liber, chiar lângă foc.
Ciorba tradițională.
Ciorba tradițională grecească este făcută din capul și măruntaiele mielului. Aceasta este dreasă cu un amestec de ou și lămâie, care se toarnă în farfurie chiar înainte de a fi servită.
Secretul este ca ouăle să fie amestecate înainte cu supa fierbinte, pentru a nu se strânge. Astfel, adăugați două căni de ciorbă la amestecul de ouă și lămâie, amestecând continuu, apoi vărsați compoziția în supă.
Aglaia Kremezi spune că tradiționala supă poate fi preparată și cu carne și măruntaie de pui, dacă vă numărați printre cei cărora nu le place mielul.
Ingredientele de care aveți nevoie pentru a pregăti o supă grecească de Paște sunt următoarele: capul, gâtul, câteva intestine și ficatul mielului, două cepe mari, sare de mare, o jumătate de cană de ulei de măsline, ceapă verde mărunțită, un ardei iute tăiat mărunt și pătrunjel, plus două ouă și zeama de la două lămâi.
Bucate alese și vinuri potrivite.
În afară de această supă, Aglaia Kremezi vă propune ca de Paște să mâncați legume proaspete și verdețuri cât mai variate, acestea fiind ideale pentru combinații cu preparate din carne de miel.
Desertul recomandat de Kremezi este plăcinta cu brânză, apreciată foarte mult și în Grecia, la fel ca și la noi.
Și pentru că o masă gustoasă nu este completă fără o băutură bună, Aglaia Kremezi sugerează că pentru carnea de miel, cea mai potrivită alegere este vinul roșu, făcut din strugurii agiorgitiko, din Peloponez. Altă opțiune ar fi vinurile originare din Macedonia, făcute din soiul de struguri xinomavro, ce se cultivă în această țară.