MEN propune ca studenții să nu aibă cursuri în 14 și 17 noiembrie, pentru a putea vota acasă

Ministerul Educației Naționale (MEN) propune suspendarea cursurilor din universități în zilele de 14 și 17 noiembrie, astfel încât studenții să poată merge să voteze în localitățile în care au domiciliul, se arată într-un comunicat transmis, luni, agenției MEDIAFAX.Propunerea MEN, sub forma unui proiect de hotărâre de guvern, va fi discutată în ședința de guvern de marți.Proiectul de HG prevede suspendarea cursurilor din instituțiile de învățământ superior pentru zilele de vineri, 14 noiembrie, și luni, 17 noiembrie.”Decizia MEN vine în sprijinul facilitării exercitării dreptului la vot pentru studenți și personalul din universități, care au domiciliul în alt loc decât acela unde își desfășoară activitatea academică. MEN precizează că instituțiile de învățământ superior sunt cele care, în baza autonomiei universitare, hotărăsc zilele când se vor recupera cursurile suspendate”, se arată în comunicat.

Recomandări

Abonamente gratuite la autobuzele TPL doar pentru elevi și 20 de călătorii gratis lunar pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei

Cursuri online luni, 2 decembrie, la USV, pentru a susține deplasarea studenților spre secțiile de vot de la domicilii