MEN: 20,36 la sută dintre candidații care au susținut a doua sesiune a bacalaureatului au promovat



Peste 14.700 dintre candidații care au susținut a doua sesiune a bacalaureatului, adică 20,36 la sută, au obținut medie de promovare înainte de contestații, majoritatea candidaților promovând cu medii între 6 și 6,49, informează, luni, Ministerul Educației Naționale (MEN).
Ministerul Educației a finalizat centralizarea rezultatelor înregistrate la examenul de bacalaureat 2013, sesiunea august – septembrie, 14.751 dintre candidați, respectiv 20,36 la sută, obținând media necesară promovării examenului, adică cel puțin 6, înainte de contestații.
„Majoritatea candidaților (8.985) a promovat bacalaureatul cu medii între 6 și 6,49. Nici unul dintre candidați nu a obținut media 10. La nivelul țării, procentul cel mai ridicat de promovare s-a înregistrat în județul Arad (35,9 la sută), în timp ce procentul cel mai scăzut s-a înregistrat în județul Ilfov (9,8 la sută). Din totalul de 88.090 de candidați înscriși în sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2013, s-au prezentat 72.462 de candidați, iar 317 dintre aceștia au fost eliminați din sălile de examen, deoarece au fost surprinși copiind”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Potrivit MEN, comparativ cu anul 2012, când procentul de promovare a fost, pentru aceeași sesiune, de 25,49 la sută, în acest an se constată o scădere cu cinci puncte procentuale.
Afișarea rezultatelor în centrele de examen s-a făcut până la ora 12.00, iar contestațiile pot fi depuse, luni, pînă la ora 16.00.
MEN informează că soluționarea contestațiilor va avea loc în zilele de 3 și 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.