Hocheiul sucevean își sărbătorește în această săptămână unul dintre cei mai buni sportivi și antrenori care au activat aici, Ștefan Tomovici, în memoria căruia Clubul Sportiv Municipal Suceava organizează pentru al patrulea an consecutiv un turneu memorial ce-i poartă numele. Competiția va avea loc de vineri și până duminică, pe patinoarul artificial din municipiul Suceava, și va aduce pe gheață atât tineri hocheiști, cât și foste glorii ale hocheiului din România, mulți dintre ei formați de regretatul Ștefan Tomovici, jucători proveniți din Suceava și Rădăuți, dar și din țară, ce au reprezentat cluburile fanion din România, precum Steaua, Dinamo București, Dunărea Galați, CSM Brașov, dar și ultima națională a României ce a ajuns la Jocurile Olimpice de Iarnă, în anul 1980 la Lake Placid. Deși acest eveniment a fost programat să aibă loc la începutul lunii februarie, organizatorii au fost nevoiți să-l amâne pentru perioada 3 – 5 martie din cauza ninsorilor căzute în această lună, dar și a drumurilor blocate în toată țara. Din aceeași cauză, echipa de juniori sub 16 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de antrenorii Constantin Curelaru și Cătălin Vasiliu nu a putut ajunge la Galați, la meciul decisiv din play-out-ul pentru locul cinci în Campionatul Național, același lucru întâmplându-se și cu adversarii lor de la Husky București. Profitând de organizarea memorialului „Ștefan Tomovici”, cele două echipe s-au înțeles să dispute acest meci la Suceava, în cadrul turneului unde oricum erau programate și meciuri de juniori, nu doar de old-boys.
Vineri, de la orele 20.00, turneul memorial „Ștefan Tomovici” va fi deschis de un meci între veteranii de la CSM Suceava și cei de la Dunărea Galați, urmat de o altă partidă între Ice Galaxy Suceava și CSM Brașov. Sâmbătă, de la orele 11.00, primul meci al zilei va avea loc între oaspeții de la Suceava, CSM Brașov și Dunărea Galați, urmând ca seara, de la orele 20.00, CSM Suceava să joace în compania colegilor de la CSM Brașov, iar Ice Galaxy Suceava cu CSM Brașov. Duminică, de la orele 9.00 este programată partida oficială dintre CSM Suceava și Husky București, ce va stabili ocupanta locului cinci în acest sezon al Campionatului Național de Hochei, rezervat sportivilor sub 16 ani, partidă ce va fi urmată de o festivitate de premiere.
Această ediție cu numărul patru a memorialului „Ștefan Tomovici” este organizată de CSM Suceava, în colaborare cu Primăria Suceava, Consiliul Județean Suceava, Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Suceava, dar și mai mulți sponsori ai secției de hochei din Suceava.
Hochei
Memorialul „Ștefan Tomovici” a ajuns la a patra ediție






