Handbal

Memorialul „Mihai Mironiuc” a ajuns la cea de-a 9-a ediție



Universitarii vor avea trei meciuri de pregătire la turneul memorial „Mihai Mironiuc” de la Suceava
Universitarii vor avea trei meciuri de pregătire la turneul memorial „Mihai Mironiuc” de la Suceava

De joi și până sâmbătă, sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava va fi gazda Memorialului „Mihai Mironiuc”, competiție ce a devenit una de tradiție pentru Suceava și handbalul din România, în acest an desfășurându-se ediția cu numărul nouă. Organizat în memoria fostului handbalist sucevean Mihai Mironiuc, de Clubul Sportiv Universitar din Suceava, memorialul aduce față în față în acest an patru echipe, trei din Liga Națională, echipa Universității Suceava, Potaissa Turda și CSM Focșani, dar și una din Divizia A, Farul Constanța. Aflată în plină perioadă de pregătire, echipa universitară, antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei, a disputat deja două meciuri test, vineri și sâmbătă, ambele câștigate la o diferență de patru goluri pe terenul celor de la CSM Focșani.
„La cât de puțin am lucrat până acum cu mingea, pot să spun că sunt mulțumit de ceea ce a arătat echipa la Focșani, atât la capitolul fizic, dar și la dăruirea din teren, chiar dacă erau meciuri test. Ideea este că pentru ceea ce ne dorim pentru campionat mai avem mult de muncă, la omogenizarea lotului, dar și la capitolul tehnico-tactic. La memorial îmi doresc să îmbunătățim jocul, mai ales că știm unde avem de lucrat, iar de la meci la meci să creștem, astfel încât la începutul campionatului să ne aflăm într-o formă optimă pentru competiție”, a explicat ieri antrenorul Adrian Chiruț.
Patru jucători au probleme cu accidentările
Așa cum era normal, în această perioadă de acumulări fizice foarte mari au apărut și ceva probleme în lotul Universității. Astfel, la Focșani nu au făcut deplasarea portarul George Șelaru și Bogdan Șoldănescu, primul după o inflamație la nivelul genunchiului. În același timp, Rareș Bursuc a fost folosit foarte puțin deoarece nu era complet refăcut, în timp ce Olariu a suferit o entorsă la Focșani și nu se știe cât va lipsi.
„Azi am făcut ultimul antrenament afară, iar de acum vom lucra mai mult cu mingea, dar vom continua și pregătirea fizică, plus forță în sală. După o perioadă grea de antrenamente fizice este normal să apară și ușoare accidentări, așa cum s-a întâmplat înaintea și-n timpul meciului cu Focșani. Am preferat să nu forțăm jucătorii cu probleme și să-i lăsăm să-și revină complet, deoarece avem nevoie de tot lotul valid în timpul campionatului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul lui Gabi Burlacu, care vine după o operație la gleznă și mai are de stat până se va recupera complet”, a explicat ieri antrenorul Adrian Chiruț.
În perioada 12-16 august, Universitatea va participa, la Vaslui, la un puternic turneu la care pe lângă gazde vor mai fi prezente echipele CSM București, CSM Focșani, AHC Dunărea Călărași, HC Dobrogea Sud Constanța. Deși se vor face grupe, fiecare echipă va disputa cel puțin patru meciuri, studenții urmând să joace cu Dunărea Călărași, HC Vaslui și HCDS Constanța, plus un meci de clasament, în funcție de rezultatele din prima fază.
Programul Memorialului „Mihai Mironiuc”
4 august, ora 17:00 – Potaissa Turda – Farul Constanța
4 august, ora 19:00 – CSU Suceava – CSM Focșani
5 august, ora 17:00 – CSM Focșani – Farul Constanța
5 august, ora 19:00 – CSU Suceava – Potaissa Turda
6 august, ora 10:30 – Potaissa Turda – CSM Focșani
6 august, ora 12:30 – CSU Suceava – Farul Constanța



Recomandări