Handbal

Memorialul „Mihai Mironiuc” a ajuns la a patra ediție

De joi și până sâmbătă, sala Liceului cu Program Sportiv Suceava va fi gazda celei de-a patra ediții a turneului memorial „Mihai Mironiuc”. Această competiție a fost inițiată în anul 2005 de colegii și prietenii marelui handbalist sucevean Mihai Mironiuc, absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, promoția 1976, cei care în meciul inaugural au jucat în compania absolvenților Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Dacă la a doua ediție au fost prezente echipe ca Dinamo, Baia Mare, Bistrița și Suceava, iar anul trecut, Bacău, Minaur și Medgidia, în acest an competiția va avea șase echipe în teren și anume, HC Minaur Baia Mare, CSM Medgidia, CSU Transilvania Cluj Napoca, CSM Oradea și două echipe ale Universității Suceava.
Având în vedere echipele pe care le-a invitat în acest an, antrenorul Petru Ghervan este de părere că vor fi jocuri foarte echilibrate, toate echipele fiind cam la același nivel.
„Deoarece am ajuns la jumătatea perioadei de pregătire, acest turneu ne va da posibilitatea să verificăm potențialul echipei după perioada de antrenamente fizice. Totodată, acum începem seria turneelor de sală ce va ține până înaintea primei etape, în care vom disputa cel puțin 16 meciuri de pregătire, la care se vor mai adăuga cel puțin două, dar asta în funcție de ce răspuns vom primi de la formația ungară Veszprem. În acest întâlniri trebuie să ridicăm nivelul vitezei jocului în fiecare fază și să creștem ritmul jocului pe ansamblu, dar să avem și o capacitate de finalizare superioară celei din jocurile de până acum”, a declarat antrenorul studenților, Petru Ghervan.
Acesta a mai adăugat că turneul va fi unul destul de solicitant, dar normal pentru această perioadă de pregătire, cu câte două meciuri pe zi pentru fiecare echipă.
Vă prezentăm mai jos programul meciurilor din memorialul „Mihai Mironiuc”
Joi 07.08.2008
Ora 9.00: CSU Transilvania Cluj-Napoca – CSU Suceava II
Ora 10.45: HC Minaur Baia Mare – CSM Medgidia
Ora 12.15: CSM Oradea – CSU Suceava

Ora 16.30:
CSU Suceava II – HC Minaur Baia Mare
Ora 17.45: CSM Oradea – CSU Transilvania Cluj-Napoca
Ora 19.30: CSU Suceava – CSM Medgidia Vineri 08.08.2008
Ora 9.00: CSM Medgidia – CSU Suceava II
Ora 10.45: HC Minaur Baia Mare – CSM Oradea
Ora 12.15: CSU Transilvania Cluj-Napoca – CSU Suceava
Ora 16.30: CSU Suceava II – CSM Oradea
Ora 17.45: CSM Medgidia – CSU Transilvania Cluj-Napoca
Ora 19.30: CSU Suceava – HC Minaur Baia Mare
Sâmbătă 09.08.2008
Ora 9.00: CSM Medgidia – CSM Oradea
Ora 10.45: CSU Transilvania Cluj-Napoca – HC Minaur Baia Mare
Ora 12.00: Festivitatea de premiere
Ora 12.30: CSU Suceava – CSU Suceava II

Recomandări

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului