Memorialul de șah „Aurel Stelia”, ediția a XI-a, s-a desfășurat miercuri, 10 decembrie 2025, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni. Evenimentul reprezintă un omagiu adus profesorului Aurel Stelia, o personalitate marcantă a șahului românesc. Acesta a scris istorie pe 20 noiembrie 1932, fondând la Dumbrăveni cercul „Energia”, primul cerc sătesc de șah din România afiliat la Federația Română de Șah. Pedagog desăvârșit, organizator vizionar și jucător redutabil, Aurel Stelia a lăsat o moștenire culturală pe care comunitatea o onorează an de an.
Tocmai de aceea, miercuri, la Dumbrăveni, s-au întâlnit tineri șahiști din județele Suceava și Botoșani, în cadrul concursului interjudețean Memorialul „Aurel Stelia”.
Competiția a fost găzduită de biblioteca Centrului Cultural „Academician Eugen Simion” și a reunit la start 47 de elevi de la 11 unități de învățământ. Invitați: Școlile Gimnaziale din Salcea, Horodniceni, Verești, Bănești, Hănțești, Budeni, Plopeni, Siminicea, alături de oaspeții din județul Botoșani (Liceul Tehnologic Bucecea și Școala Gimnazială nr. 1 Dumeni).
Succesul evenimentului s-a datorat colaborării exemplare dintre Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Primăria Dumbrăveni, Asociația de Părinți „În sprijinul educației” și Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” Suceava.
Partener al evenimentului a fost și Programul Național „Educație prin Șah” al Federației Române de Șah, un program acreditat de Ministerul Educației din România, care susține dezvoltarea gândirii logice și a abilităților cognitive în rândul elevilor.
Clubul Sportiv Șah Suceava și-a reafirmat rolul de pilon al șahului regional, asigurând logistica necesară (materiale de joc) și arbitrajul competiției, supervizat cu profesionalism de Doru Ailincăi.
Podiumul competiției: Secțiunea Băieți: Jureschi Simon Gabriel (Liceul Tehnologoc „Mihai Eminescu” Dumbrăveni); Cosmaciuc Daniel (Șc. Gimnazială Dumeni);Guriță Octavian (Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni); Mențiune: Mancaș Matei (Șc. Gimnazială Horodniceni). Secțiunea Fete: Ochiu Paula (Șc. Gimnazială Horodniceni); Hrebenciuc Lorena (Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni); Scorțari Adelina (Șc. Gimnazială Budeni); Mențiune: Gherasim Iudita (Șc. Gimnazială Văratec).






