Investiție

Memorial al Holocaustului la noul Muzeu de Istorie care se va construi la Siret



În orașul Siret va fi construit un nou Muzeu de Istorie, a anunțat marți directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu. El a declarat că investiția, care va costa 1,546 de milioane de euro fără TVA, va revigora zona, întrucât va atrage mulți turiști, în special din Israel. Și asta pentru că în incinta muzeului va fi amenajat un Memorial al Holocaustului, singurul autentic din România.
„Acum muzeul se află într-o stare de degradare vizibilă. Este un muzeu mic care nu se bucură de o vizitare foarte importantă. Pe de altă parte, turismul hasidic ajunge astăzi la Cernăuți și rar trece granița spre Siret în legătură, evident, cu cele două cimitire evreiești de maximă importanță pentru România. Puțini din cei care trec granița trec și prin muzeul nostru. Anul trecut s-a reușit finanțarea studiului de fezabilitate pentru un nou muzeu care va pune accent pe drama evreilor bucovineni. Ne place sau nu ne place, în Bucovina trebuie să vorbim de Holocaust, pentru că, din cifre, peste 50.000 de evrei bucovineni nu s-au mai întors acasă după cel de-al Doilea Război Mondial. Practic muzeul nu este foarte mare, însă curtea va fi amenajată ca un Memorial al Holocaustului, o datorie morală pe care și noi o avem”, a declarat Ursu.
Emil Ursu a precizat că în realizarea investiției va primi sprijin în special pe partea de documentare de la Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului de la Ierusalim, instituție oficială a Israelului. Pentru finanțarea construirii noului muzeu sunt vizate două surse, și anume investitori privați sau fonduri europene prin Programul 2014-2020.
Nechifor a anunțat că CJ va aloca banii necesari pentru realizarea proiectului investiției de la Siret
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a anunțat că, prin bugetul pe 2013, va aloca banii necesari executării proiectului tehnic al investiției de la Siret.
„O să gândim o modalitate prin care să putem finaliza această lucrare importantă, pentru că faptul că aici au trăit și trăiesc în continuare și etnici evrei pentru noi a însemnat un plus de valoare. Bucovina a fost o regiune unde lucrurile s-au petrecut normal, cu înțelegere pentru toate minoritățile, și cred că asta a însemnat de fapt o moștenire autentică a noastră, pe care trebuie să o ducem mai departe”, a declarat Nechifor.



Recomandări

Bolojan anunță că autostrada Pașcani – Siret va fi inclusă în proiectele pe care România le trimite spre finanțare prin noul program european de apărare SAFE

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu

Medicul oncolog pediatru Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportării evreilor din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, a murit

Medicul oncolog pediatru Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportării evreilor din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, a murit
Medicul oncolog pediatru Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportării evreilor din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, a murit