Memoria

Un compendiu ieșean dedicat istoriei „capitalei istorice” era așteptat de mult: vreau să cred că și de generația tânără. Deprinsă cu rezumatele și sintezele de pe internet, are acum prilejul unei instructive călătorii în timp cu Iașul personaj principal, într-o elocventă imagine „pe repede înainte”, mult mai accesibilă decât aceea (ideal) obținută din parcurgerea sutelor de tomuri blindate cu trimiteri și note în subsolul paginii, scrise de specialiști pentru specialiști. Simplitatea și directețea narării nicidecum nu înseamnă, în cazul de față, simplificare popularizatoare, ci reprezintă o tentativă de riguroasă de sinteză, greu de izbutit când e vorba despre o atât de bogată istorie a românilor tezaurizată în amintirile unei urbe cu statut unic în întreg spațiul mioritic. Nu-s sigur că e chiar ce și-a propus autorul, medicul ieșean Victor Bejan, dar, cu certitudine, asta a ieșit – și chiar asta merită apreciat în primul rând. Intitulat „Iașul – memoria vie a celor trei Uniri”, albumul, tipărit în excelente condiții grafice (dar și cu ceva neglijențe, de remediat la o viitoare reeditare) este dedicat „capitalului simbolic al memoriei unioniste la Iași”, făcând parte din producția editorială a Centenarului Marii Uniri. Într-un fel, este și un răspuns indirect, decent și ne-polemic, la incultul slogan aniversar apărut anul trecut în mai toate gazetele, la aproape toate televiziunile și pe toate gardurile, „România 100” – potrivit căruia orice neavizat, și cu precădere străinii, află că România există… doar de un veac și-atât! Victor Bejan, un nespecialist într-ale istoriei, însă membru al unei ilustre familii de patrioți autentici în care cercetarea trecutului românilor era veche și statornică preocupare, am putea spune că, într-un fel, face uz de specialitatea ce și-a însușit-o în domeniul medicinii – radiologia. Metaforic vorbind, propune o radiografiere și la amănunt, și interesată de întreg organismul urbei, cu necesara menționare a evenimentelor și personajelor de marcă ale vremii și vremurilor. Cele trei Uniri sunt punctele de sprijin ale cărții; dincolo de ele, răzbate răsuflarea unică a „Orașului Unirii”, cercetat dintr-o cuprinzătoare perspectivă: Iașul de odinioară, Unirea celor trei Țări Românești sub Mihai Viteazul, Mica Unire (1859), Primul Război Mondial și Marea Unire, viața cotidiană a Iașului în refugiu (prin ce mari suferințe a trecut urbea și locuitorii săi – detaliile sunt pur și simplu copleșitoare!), ziarele Marii Uniri, Berthelot, prietenul românilor, monumentele Marii Uniri la Iași – la care sunt adăugate proiectele îndrăznețe ale autorului „care să prindă viață în timp”. Lunga listă a priorităților ieșene ar putea duce gândul la un gen de orgolios protocronism intern, numai că–s absolut veridice și incontestabile, din simpla lor înșiruire înfiripându-se o aură unică, emoționant percepută de Iorga: „Iașul este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei. Printre zidurile sale sălășluiesc comori de artă și istorie națională pe care nici o urbe a României de azi nu le posedă cu atâta îmbelșugare”. (Aș ruga să se accepte și o corectură, tot în perspectiva reeditării: coborârea atestării orașului de la 1408 la 1395 rămâne discutabilă: așa-zisa „lespede” de la Biserica Armenească e-o piatră volantă, n-a fost încastrată în zidire și „nu are consemnat pentru prima dată numele orașului nostru” (pag. 13); singurele nume proprii din inscripția dăltuită la 1395 fiind cele ale „părintelui Iacob” și „Hagiului Mercar”. Amănunte în „Istoria Iașului” de Dan Bădărău, pe care am îngrijit-o în 2010 la Editura Academiei Române, București.) Fiind vorba de un album, fără îndoială că, alături de comentariile autorului, imaginile fotografice dețin rangul cuvenit, situându-se, într-un prim plan al interesului. Victor Bejan este colecționar de vechi imagini ieșene, așa că cititorul are prilejul să vadă colțuri uitate ale urbei de odinioară, „bejenirea” statuilor dintr-un loc în altul, clădiri care astăzi nu mai există, afișe de teatru, imagini de pe fronturile primului război mondial, pagini și reclame din gazetele vremii, inclusiv din presa străină referitoare la Iași și ieșeni, plăci memoriale mai mult sau mai puțin uitate, dimpreună cu cele recent așezate, colecții filatelice „la temă” – o bogăție de informație vizuală ce s-ar cuveni s-o cerceteze cu folos și ieșenii, și cei ce doar trec prin urbe. Mai ales generația tânără, adeseori prea puțin conștientă, la Iași și nu numai la Iași, de valoarea zestrei monumentale naționale și respectul ce i se cuvine. Inclusiv, aș spune, de cei 11 liceeni suceveni afumați care, recent, au vandalizat monumentul lui Ștefan cel Mare dăltuit în 1977 de ieșeanul Iftimie Bârleanu. Dezvinovățirea inconștientă a uneia dintre fetele care au făcut alpinism cățărându-se pe altoreliefurile statuii abia restaurată fiind relevantă: „Dar ce am făcut?! Ne-am distrat, nu am greșit cu nimic!” Vor răsfoi acest album? Am ceva îndoieli.