Vânătoare regală

Membru al dinastiei regale a Marocului, la vânătoare în Suceava



– Acesta a venit să vâneze urși alături de un prieten al său, membru al familiei regale din Spania
Pădurile Sucevei, bogate în vânat crescut în libertate, au devenit atractive în special pentru vânătorii de peste hotare, numeroase grupuri de străini alegând această destinație pentru partidele lor de vânătoare.
Chiar zilele acestea, în Suceava se află un membru al dinastiei regale a Marocului, Moulay Ismail Alaoui, lider politic și ministru al Educației, venit să vâneze urși în pădurile de la Broșteni.
Moulay Ismail Alaoui, nepotul prințului Marocului, Moulay Rachid, nu a venit singur, ci însoțit de un prieten tot de viță nobilă, membru al familiei regale din Spania, precum și de gărzile sale de corp.
Cei doi vânători de origine regală, care au venit cu un avion personal, ce a aterizat pe Aeroportul Salcea, se vor afla în Suceava până la finele acestei săptămâni.
La vânătoarea de urși cei doi vor utiliza carabine de mare calibru, Winchester Magnum și Holland Magnum, aduse special pentru această ocazie.



Recomandări

Lucrarea ”Un consulat Regal la Cernăuți” alături de volume de poezie și memorialistică, lansate la împlinirea a 130 de ani de la înființarea primei misiuni diplomatice în capitala Bucovinei

Vânătorești… și nu numai (25). Vânătorii bucovineni, la Viena (1910)

Ediția a VI-a a proiectului „10 pentru folclor”, în parteneriat cu Televiziunea Națională și Primăria Suceava, un regal folcloric cu invitați din toată țara