În urma mitingului din data de 11.05.2014, reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali – SLPR – s-au întâlnit, duminică, la sediul Guvernului, cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, și cu ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, pentru a prezenta situația salariaților din Poșta Română și principalele revendicări care vizează conducerea companiei. În urma acestei întâlniri nu s-au găsit soluții la problemele cu care se confruntă salariații Poștei Române, astfel încât calendarul de proteste anunțat săptămâna trecută va fi respectat.„Vă informăm că membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștași – filiala Suceava am declanșat azi, marți 13.05.2013, greva japoneză, urmând ca joi, de la ora 10,00, să aibă loc pichet la sediul Oficiului Județean de Poștă Suceava”, precizează președintele executiv al SLPR Suceava, Carmen Baciu Siylva.





