Scandalul ia amploare

Membrii PP-DD vor să scape de președintele interimar Traian Tudor și de Mona Săndulescu



Dumitru Matei, printre cei mai vehemenți contestatari ai lui Traian Tudor
Dumitru Matei, printre cei mai vehemenți contestatari ai lui Traian Tudor

Scandalul din PP-DD Suceava ia amploare, iar vocile care-l contestă pe președintele interimar Traian Tudor și pe protejata acestuia, Mona Săndulescu, se înmulțesc și devin tot mai sonore. Mai multe persoane din rândul partidului au anunțat că doresc plecarea lui Traian Tudor din fruntea organizației județene și convocarea alegerilor pentru desemnarea unui nou președinte.
Nemulțumirile sunt multiple, iar Traian Tudor este acuzat că a condus partidul în mod dictatorial, fără a ține cont de opiniile celorlalți membri, pe care nu doar că i-a ignorat, dar chiar i-a și tratat cu dispreț.
Dumitru Matei, unul dintre primii oameni care a pus bazele PP-DD în Suceava, în urmă cu patru ani, este printre cei mai vehemenți contestatari ai lui Traian Tudor.
„În conformitate cu legea partidelor, la Suceava au ajuns bani pe care doar Traian Tudor știe cum i-a folosit. Oricum, banii nu sunt pentru interesele și funcționarea partidului, ci pentru a angaja agenți de pază care să ne legitimeze pe noi, membri cinstiți și corecți ai PP-DD. A transformat acest partid într-un SRL și a încălcat în picioare toate principiile existente”, a spus Dumitru Matei.
Acesta a mai menționat că toți membrii PP-DD Suceava care și-au exprimat dezacordul cu deciziile lui Traian Tudor au fost amenințați cu excluderea din partid, o nouă dovadă „că la Suceava PP-DD nu mai e partid, ci o structură la cheremul unei singure persoane”.
Au aflat din Monitorul de Suceava numele viitorului consilier județean
Aflat pe locul 8 pe lista de consilieri județeni, Dumitru Matei a anunțat că nu a fost consultat în privința renunțării sau nu la locul care-i revine în deliberativul județean, la fel cum s-a întâmplat și cu ceilalți membri PP-DD.
În aceeași situație se află și Saveta Ionesi, care a figurat pe locul 10 pe lista de consilieri județeni a PP-DD.
„În data de 11 ianuarie 2013 am citit în presa locală, mai precis în Monitorul de Suceava, cum că domnul Preutescu Petru urmează să fie numit consilier județean din partea PP-DD, deși se afla pe poziția 21 pe lista de candidați. Contest această nominalizare făcută doar de președintele interimar Traian Tudor, fără a discuta și consulta pe nimeni în ședința din 10 ianuarie 2013”, a arătat Saveta Ionesi.
Fost membru în staff-ul de campanie de la alegerile locale din iunie 2012, Saveta Ionesi consideră că tot ceea ce se petrece acum în PP-DD Suceava este un abuz grosolan din partea lui Traian Tudor.
„Noi avem doar bune intenții și reprezentăm partidul în mod corect. De ce și de cine se teme domnul Traian Tudor? Noi, membrii PP-DD Suceava, considerăm că Traian Tudor și Mona Săndulescu nu mai au ce căuta în partid. Vrem să ne fie recunoscută munca noastră în partid atât de la alegerile locale, cât și de la alegerile parlamentare, motiv pentru care dorim organizarea de alegeri pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PP-DD Suceava”, a completat Saveta Ionesi.
Instituțiile statului, sesizate despre ilegalitățile din PP-DD Suceava
Membrii PP-DD Suceava spun că nu vor accepta ca atitudinea dictatorială a lui Traian Tudor să continue și să aibă ca rezultat distrugerea partidului. În acest sens, urmează a fi sesizate mai multe instituții ale statului, care să stopeze abuzurile și să facă lumină în ceea ce privește activitatea partidului.
Astăzi, urmează să fie depuse memorii la Prefectura și Consiliul Județean Suceava, prin care se dorește blocarea accesului lui Petru Preutescu în funcția de consilier județean.
Plângeri vor mai fi depuse și la Direcția Națională Anticorupție, la Judecătoria Suceava, dar și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
Ultima instituție este chemată să facă lumină asupra activității Alinei Hopulele, jurista și secretara PP-DD, despre care Dumitru Matei susține că prestează muncă „la negru” la sediul partidului.
Mona Săndulescu este sau nu membru PP-DD?
În ceea ce o privește pe Mona Săndulescu, nemulțumiții din PP-DD Suceava susțin că aceasta nici măcar nu deține calitatea de membru al partidului.
Din datele pe care le deține organizația municipală a partidului, Mona Săndulescu nu a semnat nici o adeziune și nu reiese că ar fi înscrisă în PP-DD, iar nominalizarea ei drept candidat pe listele partidului pentru Consiliul Local Suceava a fost o eroare.
„Toate acțiunile Monei Săndulescu au fost contrare interesului partidului, iar prezența ei în PP-DD nu a fost și nu este oportună, și a avut ca rezultat pierderea unui mare număr de voturi”, a mai arătat Saveta Ionesi.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern