– Aceștia susțin că ultimele alegeri la colegiu au fost fraudate de către actualul președinte al colegiului, Vasile Cîmpan, fost șef al Direcției Sanitar Veterinare
– Protestatarii cer demisia lui Cîmpan din fruntea colegiului și organizarea de noi alegeri pentru desemnarea membrilor consiliului județean
Ruptură în Colegiul Medicilor Veterinari Suceava. Toți membrii consiliului județean al organizației profesionale au demisionat în lanț, pe motiv că alegerile de acum un an și jumătate au fost fraudate grosolan, iar colegiul nu are activitate. Anunțul a fost făcut ieri de către șeful Direcției Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Suceava, doctor Petrea Dulgheru (foto), și de către câțiva demisionari. Aceștia au anunțat că în prezent consiliul județean a rămas cu un singur membru, adică președintele colegiului, doctor Vasile Cîmpan, fost director al DVSA. Demisionarii au înaintat un document Consiliului Național al Medicilor Veterinari prin care solicită demisia președintelui Cîmpan și organizarea unor noi alegeri la nivel județean. Tot ieri, Petrea Dulgheru a anunțat că președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, Liviu Harbuz, a demisionat miercuri, unul dintre motive fiind și contestațiile de la Suceava. „Am demisionat deoarece Colegiul Medicilor Veterinari din Suceava este inactiv, este ales prin fraudă dirijată de la nivel central și toți colegii care au demisionat nu mai doresc să mai facă parte din acest colegiu”, a declarat Petrea Dulgheru. Acesta a precizat că nu va candida la vreo funcție de conducere în cadrul colegiului și asta deoarece nu dorește să se afle în incompatibilitate, așa cum s-a aflat Vasile Cîmpan cât timp a fost director al DVSA Suceava.
În urma renumărării voturilor în luna octombrie 2005, contestatarii îl acuză pe Vasile Cîmpan de fraudare a alegerilor din 2004 prin care s-au desemnat membrii consiliului județean al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava și pe reprezentanții județului la conferința națională a colegiului – în care a fost ales președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România. Aceștia susțin că alegerile au fost fraudate de către Vasile Cîmpan și subalterni ai acestuia, astfel încât la conferința națională să participe reprezentanți din județ care să voteze în favoarea lui Liviu Harbuz. Actualul director al DVSA Suceava spune că a existat chiar o strategie la nivel național, ca în fiecare județ șefii direcțiilor veterinare să ajungă în fruntea colegiilor județene, pentru ca apoi să îl sprijine pe Liviu Harbuz să ajungă la șefia Colegiului Medicilor din România, deși funcția de director al DVSA este incompatibilă cu cea de președinte al colegiului județean, iar funcția de președinte al ANSV – incompatibilă cu cea de președinte al Colegiului Medicilor din România. Directorul DVSA reprezintă autoritatea guvernului în teritoriu, pe când funcția de președinte al Colegiului Județean al Medicilor presupune a apăra interesele medicilor veterinari și că, prin urmare, în perioada în care Vasile Cîmpan s-a aflat în fruntea DVSA Suceava și a colegiului, el a fost în incompatibilitate, la fel ca și Liviu Harbuz – la nivel național.
După renumărarea voturilor în octombrie 2005, Petrea Dulgheru a declarat că trei medici veterinari din comisia de numărare a voturilor au fost forțați de către fostul director al DVSA Suceava să participe la fraudarea alegerilor de anul trecut și că aceștia și-au recunoscut vina și au motivat că au fost amenințați cu destituirea de către Vasile Cîmpan în cazul unui refuz.
Totul a ieșit la iveală după ce s-au renumărat voturile de anul trecut, adică în octombrie 2005, când contestatarii alegerilor au avut acces la lista cu voturi din 15 septembrie 2004.






