Învestitură

Membrii Cabinetului Ungureanu au depus, aseară, jurământul



Ungureanu: Sper să nu vă dezamăgesc niciodată. Foto: Agrepres
Ungureanu: Sper să nu vă dezamăgesc niciodată. Foto: Agrepres

Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat ieri. Ioan Oltean a anunțat că au fost 237 de voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”. „Avem Guvern!”, a anunțat Oltean pe holurile Parlamentului. Pentru învestirea Guvernului, erau necesare 232 de voturi „pentru”.
Noul Guvern a depus, aseară, jurământul în fața președintelui și tot aseară membrii noului cabinet s-au reunit în prima ședință informală.
Mic incident de protocol la depunerea jurământului de către Ungureanu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a vrut să rămână, după depunerea jurământului, lângă președintele Traian Băsescu, dar șeful statului l-a atenționat, râzând, că trebuie să dea mâna cu președinții celor două Camere, ceea ce șeful Guvernului a făcut, râzând la rândul său, vizibil emoționat.
Imediat, râzând, Ungureanu s-a îmbrățișat cu Vasile Blaga și a dat mâna cu Anastase și Zegrean.
Premierul a fost vizibil emoționat, însă a schimbat câteva cuvinte cu șeful statului, la care cei din jur au râs.
Apoi, Ungureanu s-a îndreptat spre locul destinat membrilor noului Guvern.
Băsescu: Vârsta noilor miniștri – puternic semnal că a venit timpul schimbării în clasa politică
Președintele Traian Băsescu a menționat, ieri, că noii miniștri aveau la Revoluție vârste cuprinse între 11 și 21 de ani, acesta fiind cel mai puternic semnal al faptului că a venit timpul schimbării în clasa politică, semnal care nu va putea fi ignorat nici de celelalte partide, nici de Parlament.
„Sunt doi prim-miniștri care fac parte din aceeași generație, a celor de 40 de ani. Unul vine, altul pleacă”, a spus Traian Băsescu referindu-se la Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu.
„Îi mulțumesc din nou celui care pleacă pentru că în echipa celui care vine sunt oameni care la Revoluție aveau între 11 și 21 de ani”, a adăugat președintele.
Președintele a adăugat că acesta este semnalul „că a venit momentul pentru schimbare în clasa politică”.
El a spus că acest semnal va trebui luat în calcul de toată clasa politică dar și de cetățeni.
„Consider ca a venit timpul generației voastre și cel mai important lucru pentru România este ca voi, generația tânără, să reușiți”, a spus președintele.
Traian Băsescu a adăugat că Guvernul cel nou beneficiază și de oameni politici cu experiență , „fapt de natură să realizeze acel echilibru între experiență si exuberanță”.
Băsescu: Mă aștept de la noul Guvern la mai multă transparență și rigoare
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că așteaptă de la noul guvern mai multă transparență și rigoare, comparativ cu Guvernul Boc, menționând că vrea ca pe site-urile ministerelor să apară fiecare ban cheltuit, chiar în fiecare zi.
„Iată ce aștept mai mult de la Guvernul Ungureanu decât de la Guvernul Boc: aștept mai multă rigoare, inclusiv în comunicare, și mai multă transparență”, a spus președintele Băsescu.
Președintele a spus și că așteaptă ca noul Guvern „să continue partea vitală, care vizează consolidarea economică și financiară a României”.
Băsescu l-a sărutat pe ambii obraji pe Boc
Președintele Traian Băsescu l-a sărutat pe ambii obraji pe fostul premier Emil Boc, la încheierea ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii Guvernului Ungureanu, șeful statului având de altfel un discurs în care le-a mulțumit în mai multe rânduri lui Boc și foștilor miniștri.
„Ceremonia s-a încheiat, șampanie nu avem”, a spus Boc, la finalul ceremoniei, de la Palatul Cotroceni, în care membrii noului Guvern au depus jurământul.
În discursul său, Băsescu a mulțumit fostului premier Emil Boc și membrilor Cabinetului său. El a precizat că s-a simțit „extrem de legat de un guvern care a avut pe umerii lui asemenea responsabilități”.
La finalul ceremoniei, Traian Băsescu l-a sărutat pe Emil Boc pe ambii obraji, a dat mâna cu foștii miniștri și a stat de vorbă cu noii membri ai Cabinetului și cu cei prezenți la eveniment.
Daul (PPE): Îi felicit pe noul premier și Guvernul- o echipă tânără cu obiective împrospătate
Președintele grupului PPE din PE, Joseph Daul, i-a felicitat, ieri, pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu și Guvernul acestuia, caracterizându-i drept „o echipă tânără cu obiective împrospătate și curajul de a le realiza”.
„Îmi face o mare plăcere să îi felicit pe noul premier Mihai Răzvan Ungureanu și Guvernul său. O echipă tânără cu obiective împrospătate și curajul de a le realiza reprezintă o bună soluție pentru România”, a spus Daul.
El a precizat că românii au înfruntat criza economică cu „curaj, mândrie și hotărâre”.
„Sunt încrezător că noul Guvern vor continua ritmul bun al reformelor structurale pentru o performanță economică și mai puternică și pentru atât de mult meritata bunăstare a cetățenilor români”, a mai spus Daul.
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu îi are în componență pe:
Marko Bela (UDMR) – vicepremier,
Cătălin Predoiu (independent) – ministru al Justiției,
Leonard Orban (independent) – ministru al Afacerilor Europene,
Kelemen Hunor (UDMR) – ministru al Culturii,
Laszlo Borbely (UDMR) – ministru al Mediului,
Ritli Ladislau (UDMR) – ministru al Sănătății,
Cristian Diaconescu (UNPR) – ministru al Afacerilor Externe,
Gabriel Oprea (UNPR) – ministru al Apărării, aceștia fiind cei opt membri ai Guvernului Boc care își continuă activitatea la ministerele pe care le-au gestionat.
Miniștrii PDL din Cabinetul Ungureanu sunt:
Lucian Bode – ministru al Economiei,
Gabriel Berca – ministrul Administrației și Internelor,
Cristian Petrescu – ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului,
Alexandru Nazare – ministru al Transporturilor,
Stelian Fuia – ministru al Agriculturii,
Cătălin Baba – ministru al Educației,
Răzvan Mustea – ministru al Comunicațiilor,
Claudia Boghicevici – ministru al Muncii,
Bogdan Drăgoi – ministru al Finanțelor.
Ungureanu: Sper să nu vă dezamăgesc niciodată
Democrat-liberalii, cu o medie de vârstă de 38 de ani și diferite profesii – între care inginer, analist financiar, lector universitar – au fost propuși să-i înlocuiască pe toți reprezentanții partidului în Guvernul Boc. Cinci dintre miniștrii desemnați de PDL sunt deputați, unul este senator și trei au fost secretari de stat în ministerele pe care urmează să le conducă.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a mulțumit parlamentarilor pentru votul de învestitură și a afirmat că speră să nu dezamăgească, susținând că știe cât de grea poate fi misiunea sa.
„Sper să nu vă dezamăgesc niciodată. Îmi dau seama cât de greu poate să fie, îmi dau seama că această greutate se împarte cu membrii Cabinetului meu. Vom fi întotdeauna acolo unde am promis pentru cetățenii acestei țări”, a spus Ungureanu parlamentarilor.
Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituțională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere și validare a miniștrilor, se arată într-un comunicat semnat de Victor Ponta.



Recomandări

Larisa Blanari (PSD): „Să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical”

Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei
Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei

Larisa Blanari (PSD): „Să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical”

Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei
Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei