Nemulțumire

Membrii Biroului Politic Județean al UNPR Suceava au demisionat în masă



După demisia președintelui executiv al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, în cursul zilei de ieri a fost anunțată demisia oficială a aproape întreg Biroul Politic Județean al organizației județene
După demisia președintelui executiv al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, în cursul zilei de ieri a fost anunțată demisia oficială a aproape întreg Biroul Politic Județean al organizației județene

UNPR Suceava se confruntă cu un val de demisii, după ce aproape toată conducerea județeană a decis să părăsească această formațiune politică. După demisia de vinerea trecută a președintelui executiv al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, în cursul zilei de ieri a fost anunțată demisia oficială a aproape întreg Biroul Politic Județean al organizației județene. Anunțul oficial a fost făcut de fostul vicepreședinte UNPR Suceava Ovidiu Tudorici, care a declarat că toți cei 17 membri aleși ai Biroului Politic Județean au decis să demisioneze în bloc. „Având în vedere că nici una din problemele semnalate de noi într-o rezoluție transmisă în luna decembrie 2015 conducerii centrale a UNPR nu a fost rezolvată până la această dată, membrii aleși ai Biroului Politic Județean al UNPR Suceava au hotărât să demisioneze. Este un gest firesc și normal, ținând cont de faptul că membrii UNPR și-au propus ca obiectiv obținerea unui procent de 10% la alegerile locale, obiectiv ce nu poate fi atins în actuala formulă de la UNPR Suceava”, a explicat Ovidiu Tudorici. El a amintit că la finalul anului trecut, progresiștii suceveni au trimis către conducerea centrală a partidului o rezoluție a Biroului Politic Județean în care era exprimată dorința de îmbunătățire a activității filialei și sprijin în finalizarea procesului de fuziune cu PP-DD, însă solicitările au rămas fără răspuns.
Ovidiu Tudorici a arătat că la conducerea UNPR Suceava a mai rămas președintele organizației județene, senatorul Mihai Neagu, „și probabil o doamnă care a venit de la PP-DD”. Ovidiu Tudorici ne-a declarat că din discuțiile pe care le-a avut cu membri ai UNPR din județul Suceava, este foarte posibil ca numărul demisiilor din partid să crească în zilele următoare. „Vreau să le mulțumim tuturor colegilor pentru încrederea acordată în ultimii cinci ani, timp în care am fost împreună și la bine, și la greu, dovedind astfel că la Suceava este mai mult decât o structură de partid, este o familie”, a mai spus fostul vicepreședinte al UNPR Suceava.
Reamintim că la finalul săptămânii trecute, președintele executiv al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a demisionat din partid, la ședința Comitetului Executiv Național care a avut loc la Brașov. Cătălina Vartic este cea care în urmă cu cinci ani a înființat UNPR Suceava, conducând organizația până când a fost înlocuită din funcție cu senatorul Mihai Neagu. După ce a demisionat, Cătălina Vartic a precizat că ținta electorală de 15% la alegerile locale propusă de Mihai Neagu este una nerealistă.
Liderul UNPR Suceava se declară surprins de gestul foștilor săi colegi de partid
Contactat telefonic, liderul UNPR Suceava, senatorul Mihai Neagu, ne-a declarat că nu se aștepta la acest val de demisii. „Am rămas surprins oarecum de această veste. Nu eram în nici un fel pregătit să aflu despre demisia doamnei Vartic. Dacă ea a făcut-o, eu ce pot să comentez? Este un gest unilateral, pe care îl respect. În ceea ce-i privește pe cei 17 membri din Biroul Politic Județean, mă gândesc că au avut aceeași conduită ca și doamna Vartic”, a spus Neagu. Cât privește procentul de 15 pe care UNPR ar putea să-l obțină la alegerile locale de anul acesta, Mihai Neagu a spus că aceasta este o țintă realistă. „Procentul pe care eu l-am anunțat la Brașov a fost bazat pe un trend pozitiv pe care se află UNPR la Suceava. Personal mă gândesc că a declara ceva pozitiv nu este în măsură să ducă la o atitudine distructivă. Nu poți lăsa partidul înainte cu două luni de alegerile locale. Este posibil ca această chestiune să fi avut la bază o hotărâre mai demult luată de toți cei care au demisionat”, a precizat liderul UNPR Suceava. El a adăugat că toți cei care au rămas în UNPR Suceava vor strânge rândurile și se vor mobiliza „pentru a trece de acest inconvenient care s-a creat”. „În concluzie partidul își va atinge scopurile pe care și le-a propus indiferent de atitudinea fugarilor”, a încheiat Neagu.



Recomandări

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean
Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean