Meloterapia este o formă a psihoterapiei în care muzica este folosită ca mijloc de exprimare (în loc de vorbire) și care este indicată de terapeut în funcție de problemele fiecărui pacient.
Astfel pot fi tratate agresivitățile ascunse, tulburările mentale sau afective, anumite blocări, dar și câteva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de alimentație.
Meloterapia poate lua două forme:
o modalitate activă – practică unui instrument muzical
o modalitate pasivă – ascultarea muzicii
Muzica și medicina
Încă înainte de a ne naște, cam din a 16-a săptămână de sarcină, anumite zgomote interne, cum ar fi bătăile inimii sau curgerea sângelui, dar și cele din afară ne influențează puternic. Organismul învață să reacționeze la muzică și la elementele ei – ritm, dinamică, melodie – iar după naștere cu atât mai mult. Până în clipa când un copil începe să vorbească, el învață totul pe plan nonverbal, cu ajutorul silabelor, al cântecelelor, al țipetelor – o muzică primară a cărei experiență ne ghidează o viață întreagă. De aceea, preocuparea muzicală încă din prima copilărie ne stimulează si pe plan intelectual.
Tensiunea, pulsul, respirația, sensibilitatea la durere, toate sunt influențate de ritm sau de anumite lungimi de undă. Când ești relaxat, pulsul, de exemplu, se modifică ușor. Însă dacă ți-e frică, te doare ceva sau ești stresat, ritmul cardiac rămâne „înghețat” pe o anumită frecvență.
Efectuând diferite teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului, adrenalina și cortizolul, pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice sau cerebrale. Acest fapt este folosit de medicină.
Așa, de exemplu, femeile suportă mai ușor durerile nașterii dacă ascultă muzică, pacienții care ascultă muzică înainte de o operație au nevoie de 50% mai puține calmante, iar în timpul intervenției au un nivel al hormonilor de stres mult mai redus. Sistemul vascular nu este atât de încărcat și activitatea cerebrală se desfășoară mai liniștit. Urmarea este că se folosesc mai puține medicamente.
Ar fi bine dacă te-ai folosi de efectul calmant al muzicii în fiecare zi. Poți să fii propriul tău muzicoterapeut, cu un program absolut personal. Pentru liniștire sau în situații stresante ascultă cel mai bine muzica clasică, melodii romantice sau cântece de inimă albastră. Dacă vrei să scapi de emoțiile unui examen sau să te pregătești pentru un interviu important, poate să fie și ceva mai animat. Cel mai bine este să-ți pui pur și simplu discul preferat și efectul antistres apare imediat. Căci terapeuții subliniază: ceea ce îți place ție personal acționează cel mai bine și cel mai intens.
Ultima găselniță a profesioniștilor: o combinație de aromoterapie – câteva picături de ulei parfumat într-o lampă specială – și o muzică compusă special, cu efecte liniștitoare, înviorătoare sau pline de armonie. Cine se decide pentru această meditație muzicală are însă nevoie de cel puțin o jumătate de oră de timp liber.
Sursa www.terapii-neturiste.com






