Vicepreședintele PNL Teodor Meleșcanu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liberalii sunt deschiși la alianțe politice și au în vedere participarea la viitoarea coaliție guvernamentală, care se va crea după alegerile generale, dar a evitat să precizeze dacă PNL preferă o alianță cu PSD.
„Nu avem simpatii sau antipatii față de o forță politică sau alta, ci dorim ca decizia noastră să fundamenteze și să fie explicată de participarea la un Guvern care își asumă și idei, inițiative, măsuri pe care noi le-am adoptat. Din acest punct de vedere, suntem deschiși. Nu pot să spun că sprijin (ideea unei alianțe -n.r.), cred că este una din soluții, dar ea depinde de două condiții funadamentale: să faci un număr de voturi, să dispui de un număr de senatori și deputați care să-ți asigure o majoritate care să poată funcționa în Parlament, să nu mai fim confruntați cu problemele pe care le-am avut până acum, și să fie un program de guvernare care să țină seama de problemele pe care le avem și noi și de ideile pe care le promovăm”, a susținut Teodor Meleșcanu.
El a subliniat că PNL nu va face alianțe preelectorale și a menționat că, potrivit sondajelor de opinie, niciunul dintre cele trei mari partide politice din România nu va obține majoritatea voturilor la alegerile parlamentare din toamnă, ceea ce va genera crearea unei alte coaliții de guvernare, pe care o au în vedere și liberalii.
„Nu se pune problema unei alianțe înainte de alegeri. Așa cum am decis, ne vom prezenta la alegerile parlamentare singuri. Evident că în funcție de rezultate vom avea în vedere… După cum se prezintă cifrele, niciun partid nu va avea majoritate și va fi o coaliție la guvernare, și avem în vedere să participăm la această coaliție în condițiile în care cel puțin câteva din lucrurile fundamentale de care ne-am legat numele vor face parte din programul de guvernare”, a spus Meleșcanu.
Liberalul a spus că măsura fiscală a cotei unice nu este singura condiție a liberalilor, dar „dă o idee care va fii criteriul pentru PNL” la formarea unei noi coaliții de guvernare.
Întrebat dacă PNLva accepta să se alieze din nou cu PDL, în cazul în care democrat-liberalii vor veni cu o nouă ofertă de guvernare, Meleșcanu a spus că nu poate spune așa ceva acum, menționând că liberalii sunt deschiși, așa cum au fost și la alianțe pe plan local.
„Nu pot spune așa ceva la ora actuală. Sigur că suntem deschiși, așa cum am fost și pe plan local. E adevărat că în majoritatea locurilor am mers, la nivel local, și cu PSD și cu PDL, în funcție de condițiile concrete. E adevărat, în ultimul timp a fost mai multă deschidere din zona PSD. Nu avem la ora actuală o decizie privind politica de alianțe și vom fi deschiși”, a conchis Teodor Meleșcanu.
Într-o emisiune difuzată duminică, de BBC Romania, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat că, după alegerile parlamentare, PNL va forma o majoritate parlamentară cu „oameni care să aibă aceeași filosofie fiscală ca PNL”.
„La cum simt eu apele în partid, PSD va susține mai mult ca sigur cota unică”, a declarat liderul social-democrat Viorel Hrebenciuc, prezenta la aceeași emisiune. Hrebenciuc a ținut să precizeze că schimbarea punctului de vedere al PSD, care s-a opus în 2004 acestui tip de taxă, se datorează faptului că partidul pe care îl reprezintă „nu-și permite să fie împotriva oamenilor de afaceri”. „Când am zis oamenii de afaceri m-am referit la patronate care au ca salariați oamenii noștri de stânga, la aceștia m-am referit. Dar, încă o dată vă spun, politica de stânga-dreapta nu se definește numai în funcție de cota unică”, a explicat Hrebenciuc.