Meleșcanu, despre scrisoarea lui Timmermans: Dorește explicații sau eventuale modificări



Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat vineri, la Parlament, că scrisoarea pe care prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis-o premierului Viorica Dăncilă se referă la legile justiției, cu „dorința ca partea română să aibă în vedere o eventuală modificare”.„Așteaptă, în mod firesc, răspuns la cele 18 întrebări care se referă, în general, la prevederi concrete din legile justiției, cu dorința ca partea română să explice sau să aibă în vedere o eventuală modificare”, a declarat, vineri, la Parlament, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, despre scrisoarea adresată de Timmermans lui Dăncilă.Meleșcanu nu a dorit să facă mai multe declarații pe această temă.Prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis, în data de 4 octombrie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind așteptat până la începutul lunii noiembrie, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Sursele citate spun că scrisoarea a fost trimisă premierului chiar a doua zi după ce aceasta a vorbit în Parlamentul European. Scrisoarea are 18 întrebări, care fac referire la modul în care sunt schimbate Codul Penal și Codul de Procedură Penală, și vine în contextul în care prim-vicepreședintelui CE i s-a cerut e către premierul Dăncilă să spună punctual care sunt îngrijorările cu privire la legile din domeniul penal. Sursele citate susțin că Viorica Dăncilă trebuie să dea un răspuns până în data de 1 noiembrie.



Recomandări

Dăncilă și-a depus la BEC candidatura pentru Cotroceni. A strâns aproape 1.500.000 de semnături

COREPER a votat pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european

Dăncilă, despre rezultatul referendumului: Soluția, o modificare legislativă adoptată de Parlament

Dăncilă: Am încercat să vorbesc cu domnul președinte despre miniștri, dar nu am reușit