Actorul australian Mel Gibson a ratat șansa de a juca în partea a doua a comediei „Marea mahmureală/ The Hangover 2”, în urma obiecțiilor formulate de ceilalți actori din distribuția filmului, a anunțat, joi, regizorul peliculei, citat de Reuters.
Regizorul Todd Phillips și reprezentanții studiourilor Warner Bros. au anunțat, la începutul săptămânii, că Mel Gibson va interpreta rolul unui specialist în arta tatuajelor în comedia „The Hangover 2”. După câteva zile însă, ei au fost nevoiți să retragă oferta făcută actorului australian.
„Cred că Mel ar fi fost minunat în acest rol și am beneficiat de sprijinul total oferit de studiourile Warner Bros. Însă mi-am dat seama că realizarea unui film reprezintă un efort colectiv, iar această decizie trebuie să fie pe deplin sprijinită de actorii din distribuție și de membrii echipei de filmare”, a declarat Todd Phillips, într-un comunicat emis împreună cu studiourile Warner Bros.
„The Hangover 2” îi va aduce din nou împreună pe marile ecrane pe Zach Galifianakis, Bradley Cooper, Ed Helms și Justin Bartha, care au interpretat în filmul din 2009 rolurile a patru prieteni plecați într-o călătorie plină de peripeții la Las Vegas, pentru a organiza o petrecere a burlacilor. În continuarea acestei comedii, care a avut un imens succes de casă, acțiunea se va petrece la Bangkok. Todd Phillips va asigura și de această dată regia filmului.
Lansarea următorului film în care joacă Mel Gibson, comedia „Beaver”, regizată de Jodie Foster, a fost amânată de compania Summit Entertainment, din cauza scandalurilor care au afectat viața personală a actorului, anchetat pentru o presupusă agresiune comisă asupra fostei sale iubite, Oksana Grigorieva.
În anii ’90, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari și mai bine plătiți actori din lume. El a câștigat două premii Oscar, la categoriile „cel mai bun regizor” și „cel mai bun film”, în 1995, cu pelicula „Inimă neînfricată”. Celebrul regizor al filmelor „Patimile lui Hristos” și „Apocalypto” a revenit în ianuarie pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul „Edge of Darkness”.
Comedia „Marea mahmureală/ The Hangover”, lansată pe marile ecrane în iunie 2009, a avut încasări de 467,4 milioane de dolari pe plan mondial.