Mehedinți: Polițistă rănită în timpul unei misiuni, când încerca să aplaneze un conflict



O polițistă a fost înjunghiată cu un cuțit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea mehedințeană Poroinița, unde mersese să aplaneze un conflict, un al doilea agent trăgând șapte focuri de armă, trei dintre ele rănindu-l pe agresorul colegei sale.
Echipajul de poliție a fost chemat, sâmbătă noapte, de un bărbat, în localitatea Poroinița, care anunța că patru indivizi băuți încearcă să îl lovească și să îi vandalizeze autoturismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, inspector Nicolae Lohon, la fața locului a ajuns un echipaj de la Secția 6 de Poliție Vânju Mare.
„După încătușarea unuia dintre agresori, un alt individ, folosind un corp contondent, a înjunghiat-o pe o colegă, polițistă de 23 de ani. Intenționând să îl imobilizeze un alt polițist a executat un foc în plan vertical, persoana respectivă nu s-a supus somației, intenționând să îl rănească ulterior s-a mai excutat un foc în plan vertical și alte două două focuri asupra sa. În total s-au tras șapte focuri de armă, trei dintre ele rănindu-l pe agresor”, a explical Lohon.
Unterior, atât polițista, cât și agresorul au fost transportați la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin.
Potrivit medicilor, agresorul în vârstă de 46 de ani are plăgi provocate prin împușcare la abdomen și coapse, a fost operat și se află la secția de Terapie Intensivă.
Polițista a fost operată și este stabilă din punct de vedere hemodinamic.
Ceilalți trei agresori, doi dintre ei cu vârste de 17 ani, iar cel de-al treilea de 58 de ani, implicați în conflict sunt audiați de un procuror de la Parchetul Tribunalului Mehedinți, urmând să stabilească participația fiecăruia și dacă vor fi reținuți pe bază de ordonanță.
Anchetatorii așteaptă și raportul medico-legal, care să precizeze dacă viața agentului de poliție a fost pusă în pericol, în urma rănii provocate prin înjunghiere, în aceste condiții agresorul fiind cerecetat pentru tentativă de omor.