Dunărea a fost poluată cu produse petroliere, duminică, în zona localității Salcia, în județul Mehedinți, pata având o lungime de aproximativ un kilometru, la 20 de metri de malul românesc, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Române (SGA) intervenind pentru neutralizare.
Pata de petrol a fost depistată, duminică, de către polițiștii de frontieră aflați în patrulă.
Potrivit acestora, pata a fost descoperită la kilometrii fluviali 925-926, în dreptul localității mehedințene Salcia, la 20 de metri de malul românesc.
„Colegii noștri au fost informați de către polițiștii de frontieră și au plecat în zonă cu laboratorul pentru prelevarea probelor și pentru intervenția cu produse de neutralizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al SGA Mehedinți, Magda Dincă.
Odată cu intervenția la fața locului cu materiale biodegradabile, autoritățile fac cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de poluare, însă, cel mai probabil, produsul petrolier a fost deversat în Dunăre pe timpul nopții de o navă aflată în tranzit.