Fiind postul Paștelui, mi-am amintit de-o ispravă, veche de câțiva ani, a vocalistului Michael Jackson, megastar alb, deși figurează ca negru în certificatul de născare.
Pe scurt, într-un concert susținut pe-o scenă din Londra, sexosul Michael i-a scos din papucii calmului britanic pe spectatori, părăsind scena sub o ploaie de capace de Pepsi. Cu minunatele sale lațe tremurând ca șerpișorii în aerul nopții, cu seducția lui, la care arhitecții și chirurgii plasticieni au hămălit de le-au ieșit ochii cât harbujii, megastarul a șters putina, asemenea unui negru fugit de pe plantația de bumbac sută la sută.
***
O să vă întrebați, pe bună dreptate, prin ce străchini or fi călcat pașii dansanți ai acestui colecționar de suspine adolescentine, de-a trebuit s-o tulească atât de rușinos, ca să nu fie linșat.
Vă spun, dar nu înainte de a-mi face o cruce mare, de a priza o țâră de agheazmă și de a rosti un „ierte-l Dumnezeu!”. Fiindcă, negri la culoare, albi sau galbeni ca icterul, cu toții copiii Domnului suntem.
Ei bine, fostul negru a apărut pe scenă, nici mai mult, nici mai puțin, decât în chip de Iisus Christos, însoțit de câțiva colegi de inteligență, care-i simobolizau pe ce 12 apostoli.
***
Este de presupus că, după atâta amar de ajustări fizice, Michael nu-și mai știe lungul nasului, de vreme ce nasul său real trebuie calculat ca o medie între nasul inițial, cu nări în care pot fi ascunse două nuci verzi, și nasul final, în care abia pot fi ascunse două gămălii.
Dar să ne abținem: suntem buni creștini și facem abuz de toleranță.
Atâta mai spunem, și-apoi ne lepădăm de subiect: dacă megastarul s-ar urca în troleibuz ori în tramvai, pasagerii și-ar duce repede mâna la portofel, confundându-l pe Michael cu vreun hoț de buzunare din codrii Giuleștiului sau Ferentarilor.
Iar vreun tuciuriu român l-ar și lua la descusut:
– Auzi, bă fratele meu, te știu de undeva, în mod sigur, să moară mama și să n-am parte de Mădălin Voicu. N-ai trecut cumva pe la Jilava ori pe la Poarta Albă? Sigur te știu de-acolo!


