Actrița americană Megan Fox nu își va relua rolul în cel de-al treilea film din seria „Transformers”, potrivit unor surse din cadrul studiourilor Paramount, producătorii francizei, informează accesshollywood.com.
Megan Fox a interpretat rolul iubitei personajului jucat de actorul Shia LaBeouf în primele două filme. Pentru ca personajul interpretat de Shia LaBeouf – Samuel James Witwicky – să urmeze o nouă direcție, ar fi mai bine ca acesta să nu mai aibă o „veche” iubită, a explicat sursa.
Potrivit declarațiilor aceleiași surse, Megan Fox a luat singură decizia de a părăsi această franciză.
În schimb, Nikki Finke, cel care a raportat primul pentru Deadline.com faptul că Megan Fox nu mai face parte din distribuția filmului „Transformers 3”, susține că decizia i-a aparținut regizorului Michael Bay.
Știrea plecării actriței Megan Fox din această franciză, care se bucură de un mare succes comercial, apare la câteva luni de la publicarea unei informații în presa americană potrivit căreia ar fi avut loc o dispută între Megan Fox cu Michael Bay și câțiva actori din distribuție.
Megan Fox l-a comparat pe Michael Bay cu Hitler și cu Napoleon, într-un interviu acordat la sfârșitul anului 2009 revistei Wonderland Magazine.
„El (Michael Bay-n.r.) e ca Napoleon și vrea să își creeze această reputație nebunească de regizor puțin nebun. Pe platourile de filmare vrea să fie precum Hitler. Și chiar este. Să lucrezi cu el este un adevărat coșmar, dar atunci când îl scoți de pe platourile de filmare, când nu se află în acea dispoziție regizorală, chiar îmi place personalitatea lui, deoarece este un tip stângaci, atât de ciudat de stângaci”, a declarat Megan Fox.
La puțin timp după această declarație, câțiva membri din distribuție au postat o scrisoare deschisă pe site-ul regizorului Michael Bay, condamnând comportamentul actriței americane, pe care o denumesc „morocănoasa platoului”, susținând că aceasta este „ingrată, lipsită de eleganță și de grație” și „neprietenoasă”.
Această scrisoare deschisă a fost îndepărtată rapid de pe blogul regizorului american, care a ținut să explice acest incident: „Nu vreau să iau apărarea acelei scrisori a actorilor către Megan. Nu vreau nici să-i iau apărarea lui Megan pentru comentariile ei ciudate. Însă ciudățenile ei nebunești fac parte din șarmul ei ciudat. Încă îmi place să lucrez cu ea și mai știu că încă ne înțelegem bine”.
Filmările pentru „Transformers 3” au început deja, iar filmul va fi lansat pe marile ecrane pe 1 iulie 2011.
Primele două filme ale acestei francize au obținut încasări de peste 1,5 miliarde de dolari pe plan mondial.