Chiar dacă nu se poate vorbi de un „fenomen” al copiilor străzii la Suceava, nefiind identificați aurolaci, copii care dorm prin canale, există, însă, suficienți minori care vagabondează pe străzile Sucevei.
Unii practică cerșetoria, alții, mai rău, fură din autoturisme sau din buzunare. De cele mai multe ori, aceștia sunt „culeși” de pe străzi de polițiști. O bună parte dintre minori au fost cercetați de oamenii legii pentru tot felul de infracțiuni comise.
Unii dintre adolescenții identificați de polițiști au deja maldăre de dosar penale, dar, fiind minori, scapă de fiecare dată de o măsură privativă de libertate.
Deși, în mod normal, „copiii problemă” ai Sucevei, unii dintre ei cu zeci de furturi la activ, ar trebui internați într-un centru de reeducare, ei rămân în continuare în stradă și se apucă din nou de ce știu ei mai bine: să fure.
„S-a întocmit o bază de date cu minorii identificați, urmând ca în situația în care aceștia vor fi găsiți din nou pe stradă la cerșit, părinții lor să fie amendați de către Poliția Comunitară sau chiar să se întocmească dosar penal pentru aceștia. Împreună cu primăriile din toate localitățile sucevene cazurile identificate vor fi monitorizate permanent”, susține consilierul juridic din cadrul Direcției de Asistență Socială, Daniel Rusu.
64 de copii „culeși” de pe stradă În cursul anului 2007 au fost instrumentate 64 cazuri de copii ai străzii. Din cei 64, 45 provin de pe raza județului Suceava, iar alți 19 minori sunt din alte județe.
Din cei 45 de minori proveniți de pe raza județului Suceava, 20 provin din mediul urban (cinci din Suceava, trei din Fălticeni, șase din Gura Humorului, unul din Solca, câte unul din Vatra Dornei, Cajvana, Dolhasca, doi din Vicovu de Sus), iar 25 provin din mediul rural (Baia, Bogdănești, Burla, Drăgoiești, Fîntînele, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Pojorâta, Sadova, Satu Mare, Stroiești, Șcheia, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Verești).
Minorii proveniți din alte județe au fost transferați în județele unde au domiciliu.
Pentru minorii proveniți din familie s-au întreprins măsuri de identificare a părinților, aceștia fiind consiliați și informați asupra drepturilor și obligațiilor lor față de copiii lor, asupra serviciilor și prestațiilor de care pot beneficia, minorii fiind reintegrați în familia naturală sau lărgită.
Cazurile identificate vor fi monitorizate de primăriile de domiciliu în vederea prevenirii recidivei.
Pentru unul dintre minorii identificați s-a instituit măsura plasamentului.
Minorii proveniți din sistemul de protecție au fost readuși în centrele unde figurează cu măsură de protecție.
Adăpost pentru copiii străzii „La nivel național a fost demarat Proiectul «Inițiativa Copiii Străzii» care are două obiective: crearea de centre pentru copiii străzii, care să ofere adăpost pe timp de zi și de noapte, dar și formarea de profesioniști din cadrul serviciilor sociale nou create dedicate copiilor străzii. Noi vom accesa acest proiect pentru a înființa un centru de primire în regim de urgență și un adăpost de zi și de noapte în municipiul Suceava. Avem în proiect construirea unui adăpost pentru copiii străzii și într-o localitate din mediul rural”, ne-a declarat șeful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Gheorghe Straton.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a încheiat un protocol cu Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual ce are ca scop colaborarea în vederea prevenirii și soluționării cazurilor referitoare la copii dispăruți, exploatați sexual ori implicați în pornografie pe Internet.
Conducerea Protecției Copilului Suceava ne-a informat că a reînnoit protocoalele de colaborare în vederea eradicării fenomenului „copiilor străzii” cu Organizația Salvați Copiii – filiala Suceava, cu toate primăriile de municipii din județ, precum și cu o serie de primării de comune din care provin cei mai mulți copii ai străzii identificați până acum (Șcheia, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Drăgoiești, Baia).






