Meditație la Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (II)

Sfânta și Marea zi Joi, numită și Joia Mare, este mare și pentru multele fapte amintite și pomenite în Sinaxar. Marea smerenie a Mântuitorului merge până la capăt. Coborârea Domnului din cer nu s-a oprit pe pământ, ci a ajuns până și la picioarele Ucenicilor ca să le spele, și nu numai pe ale celor credincioși învățăturii Sale, ci și pe ale vânzătorului Său.
Apoi, la Cina cea de Taină, este momentul când Domnul, din iubirea Sa de oameni, ne lasă spre mântuire Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Său. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea.
Mai înainte de a Se despărți de noi, de Ucenici, Se roagă Tatălui Său și Părintelui nostru pentru Sine, apoi pentru iubiții Săi Ucenici, stâlpii Trupului Său – Biserica – al cărei Mântuitor este, dar și pentru toată lumea, creația mâinilor Sale.
Cu toate că ramura aceasta are atâtea flori, totuși nu-i lipsește nici spinul. Iuda, fiind prins de vrăjmașul diavol și nevoind să se smerească, și-a întins răutatea până la capăt, căci a condus pe urâtorii de Hristos pentru a-L prinde pe Domnul în grădina Ghetsimani.
Iată-L pe Domnul prins. El, Care a făcut și ține pământul numai cu voia, Se vede prins de oameni neputincioși și legat cu funii. Să se bucure lumea, făpturile, de ceea ce se întâmplă? Să se bucure, căci prin jertfa lui Hristos ne vine nouă izbăvirea și mântuirea. Lumea se bucură, zice Maica Fecioară, dar sufletul meu arde văzând răstignirea Ta, Fiule. Se bucură și cei care doresc cu ardoare să-L omoare, să nu-I mai vadă chipul luminos și blând, să nu-L mai audă mustrându-i pentru ipocrizie. Se întristează Maica, Ucenicii, Mironosițele femei, chiar și Iuda pentru că nu mai poate să-și ceară iertare pentru fapta lui de trădare. El nu se mai poate smeri, nu se mai poate mărturisi. Răutatea cea veche, urâciunea pustiirii și înșelăciunea întunecată îl stăpânesc și, de aceea, nu poate să devină bunătate… Nu poate face ceea ce a făcut păcătoasa și nici ceea ce va face peste puțin timp Petru, când va zice: Ieși de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos sau Doamne, Tu știi toate, Tu știi că te iubesc…
Vai de ticăloșia Iudei, căci a rămas fără Învățătorul, deoarece L-a vândut; a rămas și fără bani căci i-a aruncat în templul celor de la care i-a primit. Prin prinderea Sa, a Domnului Care aduce libertatea sufletească și slobozirea de păcat, a îngăduit asupra lui Iuda prinderea în păcat. A prins pe Domnul, Care prin Înviere va scăpa, dar Iuda va mai scăpa? Psalmistul zice: Smeritu-m-am și m-am mântuit.Chiar de vom greși, Hristos așteaptă pe orice păcătos care se smerește, dar noi vom fi pedepsiți nu pentru că am greșit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Păcătoasa, Petru, Pavel, David Prorocul și mulți alții, care au greșit, dar s-au pocăit și s-au întors, au fost primiți. Întoarceți-vă, fii ai oamenilor!, zice Psalmistul. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Nu zăboviți în lenevire, căci rea este lenevirea, mare este pocăința, pe care dăruiește-o și nouă, Mântuitorule (Triod, Miercuri-Laude, Stihira a treia).
Pătimirile Domnului Hristos
Pătimirile Domnului Hristos au început deja, înainte de a fi prins, când, rugându-Se în Ghetsimani, Îl vedem cu broboane de sânge pe obraz, dar greutatea Pătimirilor Sale abia de acum începe.
Ramura aceasta, Sfânta și Marea zi Vineri, ține pe ea cei mai mulți spini și toți uscați. Care și cum atinge Trupul cel nevinovat al lui Hristos, Îl face să sângereze și zdruncină toată ființa umană a lui Iisus. Scuipările, loviturile peste față, palmele, insultele, sulița și mai ales răstignirea pe Cruce, toate acestea sunt spinii acestei ramuri. Dar mai mult decât atât, ceea ce Îl mâhnește mai tare pe Domnul este indiferența oamenilor.
Glasul I-a tăcut, acel glas care întreba odinioară: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Sau: Crezi tu că pot Eu face aceasta sau aceea? Lacrimile nu-I mai curg; mâinile Îi sunt legate; picioarele Îi sunt puse în butuci. În schimb, natura necuvântătoare își dezleagă acum glasul, reacționează și plânge Pătimirile Lui. Soarele se întunecă, luna nu-și mai revarsă lumina, mormintele se deschid, pământul se cutremură din adânc, iar cei apropiați ai Săi nu-și mai pot stăpâni plânsul și neliniștea. Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, căci voi învia; plângeți păcatele voastre ca să deveniți fiice ale Ierusalimului Ceresc.
Iată, mărturisirea tâlharului răstignit în dreapta lui Hristos este un boboc de floare foarte rară, chiar unică, răsărită la repezeală între spinii Pătimirilor Domnului și păcatele tâlhărești săvârșite de cei doi răstigniți împreună cu Domnul.
Bunătatea Domnului nu este oprită de suferință, precum este la noi oamenii. Bunătatea, arătată față de cel ce vrea să se mântuiască, Îi alină durerea și Îl mângâie în marea-I suferință. De aceea, cuvintelor tâlharului: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta, El răspunde cu o promisiune foarte apropiată și cu cea mai dulce bunătate: Astăzi vei fi cu Mine în Rai.
Această mărturisire amprentează profund sufletul nostru, ne aduce și ne readuce mereu în gând că este posibil ca momentul de față să fie cel din urmă din viața noastră, așa cum este pentru tâlharul pocăit.
Mântuitorul pe cruce așteaptă să vină Iuda ca să-i acorde iertarea, să-l primească și pe el așa cum l-a primit pe tâlharul în ultimul moment al vieții pământești. El stă mereu răstignit pe crucea suferințelor noastre, lovit de nedreptățile, faptele și gândurile noastre cele de rușine, rele și viclene. El ne așteaptă până la ultima clipă a vieții noastre, precum l-a așteptat pe Iuda și pe toți cei ce-și dau seama de răutatea lor și, mai ales, pe toți cei cărora le pare rău de faptele reprobabile săvârșite în viață; ei vor fi primiți asemenea tâlharului și asemenea altor păcătoși care s-au întors cu smerenie și sinceritate.
Bun și drept este Domnul (Ps. 24, 9), îndelung răbdător și mult milostiv, de aceea, gustați și vedeți că bun este Domnul (Ps. 33).
Din bunătate a primit tot supliciul și, din iubirea Sa față de oameni, S-a făcut om asemenea nouă, dar fără păcat. Vineri a fost făcut omul, adică în a șasea zi a creației. Vineri a pătimit Hristos, iar în a șaptea zi S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrările Sale.
Sfânta și Marea zi Sâmbătă
Iată, și Hristos, în Sfânta și Marea zi Sâmbătă, este pus în mormânt spre a Se odihni de toate Pătimirile Sale. Ucenicii Săi cei tăinuiți, Iosif și Nicodim, s-au descoperit și s-au arătat pregătind pe Domnul pentru îngropare.
Din cer a venit Cel ce este pretutindeni; pe pământ a viețuit printre oameni ca un om, dar, ca Dumnezeu, făgăduiește Ucenicilor tronuri de judecată, tâlharului Raiul și viața veșnică celor ce-L iubesc pe El.
Doamne,
Pe pământ ai venit
Pe Adam să-l mântui
Și pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât
Până la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
(Prohodul Domnului)
Adevărat, adevărat este, Hristos nu a venit ca să strice, ci să împlinească toate la plinirea vremii; iată iarăși plinirea vremii.
În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins, Doamne, slavă Ție! Amin.
(Arhim. Clement Haralam, sursa: Ziarul Lumina)