Aproape 5.000 de absolvenți de clasa a VIII-a din județul Suceava au aflat miercuri, 12 iulie, care sunt liceul și specializarea unde au fost admiși în urma repartizării computerizate, realizată pe baza notelor de la evaluarea națională și a mediilor din gimnaziu.
Cinci elevi au fost admiși cu media 10 la liceu – Gheorghe Găitan, Armand Viorel Ilaș, Dănuța Mihaela Gemănar, Petra Elena Sauciniteanu și Lavinia Christiana Vultur – aceștia optând pentru colegii de top din județ, cei mai mulți la profil de mate-info.
Cele mai mari medii de admitere le au viitorii elevi ai clasei de matematică-informatică, bilingv engleză, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, unde candidații au fost admiși cu medii cuprinse între 9,68 și 10. Cu alte cuvinte, un absolvent cu o medie de 9,65 nu a avut șanse să fie admis în această clasă.
Tot cu medii de peste 9,60 s-a intrat și la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, cei 28 de boboci, proaspăt admiși, figurând cu medii între 9,61 și 10.00.
Concurență mare și la specializarea matematică-informatică de la „Ștefan cel Mare”, unde, deși au fost alocate 56 de locuri, „bătălia” pe un loc în clasa de real a fost acerbă. Cei 56 de admiși au medii între 9,57 și 9,99.
Top 10 al celor mai bune specializări este relativ omogen, cu licee care an de an țin stindardul sus în ceea ce privește mediile de admiterea la liceu.
Cu medii de peste 9 s-a mai intrat la următoarele specializări: științe ale naturii – „Ștefan cel Mare” Suceava (medii între 9,40 și 9,99), mate-info – CN „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (medii de admitere între 9,32-9,85), mate-info – CN ”Petru Rareș” (9,32-9,87), științe ale naturii, engleză – CN „Petru Rareș” Suceava (9,27-9,77), științe ale naturii – CN „Petru Rareș” Suceava (9,20-9,83), științe sociale – CN „Ștefan cel Mare” Suceava (9,16-9,91), mate-info, germană – CN ”Petru Rareș” (9,09-9,81), științe sociale (9,03-9,73).
De menționat că într-un clasament realizat de Ministerul Educației, intitulat „Primele 50 de specializări din țară”, Suceava este reprezentată de clasa de mate-info, engleză, de la „Ștefan”. Aceasta se situează pe poziția 33.
Cele mai mici medii de admitere
De cealaltă parte, pentru câteva zeci de elevi care și-au încheiat socotelile cu ciclul gimnazial, mediile de admitere de 2, 3 sau 4 nu au fost o piedică pentru admiterea la liceu. Chiar și elevii cu medii mediocre, sub 5, pot fi admiși la o unitate de învățământ liceal, potrivit metodologiei.
Cea mai mică medie de admitere de anul acesta a fost de 2,14, calificativ al unui absolvent al școlii din Basarabi, comuna Preutești, care a intrat la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, specializarea Resurse naturale și protecția mediul. Șapte absolvenți au fost declarați admiși la licee tehnologice sau colegii tehnice cu medii mai mici de 2,99.
Rămâne întrebarea de ce acești elevi pentru care, peste patru ani, saltul spre o medie de trecere la bacalaureat este greu de făcut nu au ales o școală profesională din județ, în condițiile în care unele licee vin cu o ofertă foarte variată în acest sens. De regulă, acești elevi îngroașă rândurile „repetenților” de la examenul maturității sau, în tot la fel de multe cazuri, renunță la școală pentru alte oportunități ivite.
Medii de admitere mai mari față de 2016
La Colegiul Național „Mihai Eminescu” cele mai bune rezultate le au cei care au fost declarați admiși la cele două clase de mate-info, unde mediile de admitere sunt între 8,99 și 9,76, mai mari ca în 2016.
Situația este similară și la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, unde la mate-info s-a intrat cu medii între 8,51 și 9,25. 8,04 era ultima medie cu care au fost admiși bobocii din 2016. Medii mai mici s-au înregistrat la specializările Economic, turism și alimentație sau Estetica și igiena corpului omenesc.
Și la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava mediile de admitere sunt mai mari comparativ cu cele din 2016. În urma repartizării, s-au ocupat toate locurile din oferta educațională a anului școlar 2017-2018, mediile cele mai bune fiind la clasa de filologie (între 7,75 și 8,53).
Cât privește colegiile tehnice, aici admiterea nu a fost o provocare căreia au trebuit să-i facă față sute de candidați, ci mai degrabă un refugiu pentru absolvenții respinși de colegiile mai bune.
La Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, medii mai mari au fost la clasa de științe sociale (între 6,04 și 9,27). În schimb, dacă facem referire la specializările din filiera tehnologică, mediile de admitere se prăbușesc sub 5.
La Colegiul de Industrie Alimentară, printre puținele licee doar cu profil tehnologic unde s-au ocupat toate locurile, cea mai mică medie de admitere este 4,01, iar cea mai mare este 8,61.
La CT „Petru Mușat” Suceava au fost admiși elevi din eșalonul de jos, cu medii de admitere mai mici (de la 2,60 la 8,14).
Admiterea la liceele din județ
La CN „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, mediile au crescut simțitor față de anul trecut, specializările de matematică-informatică și științe ale naturii fiind cel mai bine cotate de candidați.
Bobocii de la clasa de științe ale naturii de la CN ”Nicu Gane” din Fălticeni au avut medii de admitere între 8,14 și 9,54. Cea mai mare medie de admitere – 10 – aparține unui elev care a optat pentru specializarea Filologie.
La Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, elevii admiși la specializările din filiera teoretică figurează cu medii de admitere de la 6,38 la 9,78, însă parte dintre candidații de la filiera tehnologică (agricultură, construcții, instalații, economic, turism și alimentație, silvicultură etc.) mai au de acumulat ceva cunoștințe până să treacă de pragul de 5.
Creștere impresionantă a calității candidaților la CN „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, mediile de admitere crescând cu aproape două puncte în unele cazuri. La specializarea mate-info, mediile candidaților au variat între 8,24 (față de 6,85 în 2016) și 9,94. În schimb, la filologie, au avut bilet de intrare și candidați cu medii de 6 sau 7.
La Colegiul „Al. cel Bun” Gura Humorului, clasa de mate-info are bobocii cu cele mai mari medii.
La Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei vor învăța, din toamnă, elevi cu media de admitere de peste 9, dar și elevi care nu au reușit să atingă pragul de 5. La clasa de științe sociale sunt elevi cu medii destul de mici, față de clasa de mate-info, unde rezultatele sunt mult mai bune.
La Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, cea mai mică medie de admitere a fost de 3,01, la clasa Economic. Tot în aceeași clasă au intrat și elevi cu medii de admitere peste 8 și 9.
Reamintim că între 13 și 17 iulie este programată depunerea dosarelor de înscriere la liceele la care candidații au fost repartizați. În lipsa acestui demers, candidatul pierde locul de la liceul respectiv.