Fotbal pe teren redus

Medie de 10 goluri pe meci în Liga Companiilor



LIga Companiilor a ajuns deja la etapa a patra
LIga Companiilor a ajuns deja la etapa a patra

La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat alte trei meciuri în avans din etapa V-a a Ligii Companiilor, competiție care se adresează angajaților din societățile comerciale sucevene. După cum știți, organizatorii au decis să comprime puțin calendarul, pentru a scurta durata întrecerii, care în ritmul de un meci pe săptămână s-ar încheia în miezul iernii, pe data de 29 decembrie. Ceea ce înseamnă că, o dată la trei runde, fiecărei echipe îi va veni rândul să joace două meciuri în aceeași săptămână. Astfel, câte trei partide din etapa a 5-a se vor disputa în ciclul săptămânal al rundelor 2, 3, și 4, urmând ca această schemă să se aplice până la final, astfel încât competiția să se termine pe data de 1 decembrie, înainte de venirea frigului.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret rămân și pe mai departe parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Rezultate înregistrate în cele trei meciuri în avans din etapa a V-a, disputate la sfârșitul săptămânii trecute:
Euro Est Group – Autogray-Fan Courier 2-6
Au marcat: Pădurariu (2), respectiv Agapi (3), Chitic (2), Sidău.
Norocel – Valexin-Intermimar 3-8
Au marcat: A. Mihai (2), Doncean, respectiv Spânu (4), Bujorean (2), Craiu (2).
Rocast Nord – Global Design 1-9
Au marcat: C. Gagea, respectiv Grigoriciuc (5), Ursulinschi (2), Burcaș, Cornețchi.
Clasament
1. Inter Conti-Avastar 4 4 0 0 38-11 12
2. Rovalstone 4 3 1 0 20-9 10
3. Railex-Celestin 3 3 0 0 36-6 9
4. Global Design 4 3 0 1 27-8 9
5. Dedeman 3 3 0 0 17-4 9
6. Autogray-Fan Courier 4 3 0 1 21-15 9
7. Valexin-Intermimar 4 2 1 1 25-14 7
8. Civica-Management Account 3 2 1 0 20-10 7
9. Prodalcom-Simba 3 1 1 1 13-8 4
10. Norocel 4 1 1 2 19-24 4
11. Albertino-Kalman 3 1 0 2 13-16 3
12. Ecuator 4 1 0 3 14-22 3
13. Trecătorul 4 1 0 3 15-27 3
14. Tim Group-Fides 4 1 0 3 18-31 3
15. Rocast Nord 4 1 0 3 10-32 3
16. Taco Loco 3 0 1 2 7-18 1
17. Lidl 4 0 0 4 11-36 0
18. Euro Est Group 4 0 0 4 7-40 0



Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții
Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței