Organizația județeană a ALDE Suceava are un nou președinte începând de miercuri, 26 februarie. Este vorba de medicul veterinar Octavian Ilisoi. Acesta a fost timp de doi ani vicepreședinte cu grad de subsecretar de stat la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În politică a fost implicat timp de 10 ani, dar fără a deține funcții importante sau de conducere.
Octavian Ilisoi a fost numit în funcția de președinte al organizației județene Suceava de către conducerea centrală a ALDE, iar obiectivele sale pe termen scurt sunt deja conturate.
„Având în vedere că alegerile locale bat la ușă, îmi doresc să coagulez în jurul meu toate forțele din partid, plecând de la consilierii locali pe care ALDE îi are în județ. De asemenea, voi discuta și cu primarii care au fost aleși din partea ALDE pentru a vedea poziția lor. În cel mai scurt timp trebuie să ne stabilim și candidații pentru funcțiile de primar, dar și cei pentru consiliile locale. Este o muncă de echipă pe care trebuie să o facem contracronometru pentru că timpul nu mai este un aliat al nostru. Sunt convins că alături de colegii din organizația județeană, dar și din organizațiile locale vom găsi cele mai bune soluții”, a arătat Octavian Ilisoi.
Acesta îl înlocuiește în funcție pe consilierul local Ovidiu Milici, care a preluat conducerea organizației județene a ALDE Suceava cu titlu interimar după plecarea fostului lider al organizației, deputatul Alexandru Băișanu. Acesta a intrat în conflict cu conducerea centrală a partidului, iar între timp a achiesat la un nou proiect politic denumit Forța Națională.






